doilea război mondial singurii câștigători să fie sionismul în Arabia și revoluția mondială
(bolșevismul) în Europa.
Trei lucruri a realizat Roosevelt în viața lui: periclitându-și propria țară cu fiecare din ele, a
înarmat sionismul, a înarmat revoluția bolșevică de la Moscova și a deschis larg porțile Americii
pentru agenții revoluției mondiale comuniste. Și-a început președinția recunoscând sovietele,
satisfăcut de promisiunea ambasadorului sovietic Litvinov că sovietele nu vor prejudicia Statele
Unite, de parcă agenții sovietici ar fi oameni integri, de onoare și de cuvânt. Când Congresul
american a încercat să stăvilească importul de revoluționari comuniști în America, Roosevelt a
demolat efortul Congresului ordonând agenților de la imigrație să nu mai pună întrebări
imigranților despre apartenența lor la organizații comuniste și revoluționare și le-a interzis să mai
noteze că imigranții erau evrei. Presa îi cânta la unison osanale, pentru că “pune capăt
discriminării împotriva celor născuți în alte țări”. Nu se știe cine și câți au intrat în Statele Unite
atunci. În 1952, senatorul Pat McCarran aprecia că numai ilegal au intrat 5 milioane, în afară de
cei imigrați legal, și că între aceștia erau foarte mulți “comuniști militanți, bandiți sicilieni și alți
criminali”. Numai la frontiera cu Mexicul s-au interceptat “peste jumătate de milion anual” de
imigranți ilegali atunci când au început autoritățile să-i intercepteze. Li s-a interzis Asigurărilor
sociale, care împart cărțile de muncă, să raporteze numărul și componența masivei invazii de
imigranți. Această invazie aducea și un vot masiv, pe care se baza Roosevelt ca să fie reales,
răsplătindu-l pentru că i-a favorizat.
Sub Roosevelt au fost deschise larg porțile guvernului și administrației țării celor ce aparțineau la
organizații revoluționare, subversive și comuniste, căci el a interzis declarația de loialitate la
statul american. Când au început să se dezvăluie actele de trădare și de subminare a țării care
aveau loc în întregul Occident drept urmare a imigrației din ghetourile unor țări ca Anglia,
Canada și Australia, numai în Canada s-au întreprins cercetări, restul actelor de trădare rămânând
nepedepsite până în ziua de azi. Acești agenți comuniști ai revoluției mondiale au infiltrat
guvernul american la cel mai înalt nivel. Au ocupat pozițiile intermediare, de salariați
guvernamentali, și au pus stăpânire pe mass-media și opinia publică. Dr. Weizmann, care în
tinerețe fusese instruit pentru treaba asta, o numește “tehnica propagandei și de apropriere a
maselor”.
Iată tehnica în acțiune: Organizația B’nai B’rith, care în public spunea că scopul ei era ca și cel al
organizațiilor de tipul Asociației tinerilor creștini sau Cavalerilor lui Columb, să “ajute pe cei
săraci, bolnavi și orfani” și să facă bine în general, născuse în 1913 “Liga Antidefăimării”.
Această ligă devenise în anul 1947 o poliție secretă formidabilă în America. În limbajul pervertit
politic contemporan, “antidefăimător” înseamnă tocmai “de defăimare”. Această “ligă anti-
defăimătoare” are ca principală activitate calomnia, folosind termeni ca: antisemit, fascist,
ațâțător la dezordine, dușman al evreilor, anti-comunist, paranoic, nebun, dement, reacționar,
bigot, conservator și așa mai departe. Acest vocabular este fix și poate fi urmărit în toate
acțiunile împotriva unor victime ca Barruel, Robinson, Morse după revoluția franceză. Iar cine e
curios să afle ce hram poartă un ziar n-are decât să numere de câte ori apar aceste cuvinte în
paginile lui. Această organizație, cunoscută azi în Statele Unite ca ADL, a reușit ca, tot repetând
aceste cuvinte, să le transforme într-un fel de fetiș de care politicienii se sperie de moarte. Orice
dezbatere la subiect este de-acum imposibilă, căci aceste cuvinte apar imediat ca niște incantații
magice și astupă gura oricărui combatant, astfel că întreaga viață publică și politică americană
este condusă după principiul incantațiilor vrăjitorilor din Asia.
În 1913, când s-a născut, ADL avea doar o încăpere la B’nai B’rith și un buget mic. În 1933
Bernard J. Brown scrie: “Prin intervenția ADL am reușit să punem căluș presei ne-evreiești astfel
încât ziarele din America nu scriu despre cineva că este evreu, dacă este o persoană criticabilă”.
În 1948, ziarul evreiesc Menorah Journal din New York scrie: “Dacă vreun pasaj dintr-un clasic
literar retipărit aruncă o lumină nefavorabilă asupra evreilor, ADL imediat îl atacă pe săracul
editor nevinovat, până când el schimbă textul respectiv. Dacă vreun cineast nevinovat aduce pe