fier s-a ridicat ca să invadeze Palestina, exact așa cum cu 30 de ani în urmă țări care se înfruntau
pe câmpul de luptă (Germania - dușmanul, Anglia - aliatul și America chipurile neutră) își
deschiseseră frontierele și porturile ca să se scurgă revoluția roșie din Elveția, Germania și
America înspre Rusia și s-o distrugă. Căci conducerea supranațională, guvernul mondial,
“guvernul unei singure lumi”, cum îi spune azi președintele Bush, dă ordine, și guvernele așa-
ziselor țări suverane le execută, indiferent de starea de pace sau de război și de alianțele militare.
În 1917, Leopold Amery, Secretar britanic pentru Colonii și sionist timpuriu, spunea că atunci
când au dat declarația Balfour se gândeau că dacă ar putea spori numărul evreilor, și-ar institui
statul lor evreiesc pe pământul palestinienilor. Acum, în 1946- 48 , sporeau numărul hazarilor în
Palestina și făceau exact așa. Mai lipsea aprobarea Națiunilor Unite și sprijinul Americii.
Generalul Marshall, Secretar de Stat, s-a opus și a fost înlocuit. James Forrestal, Secretar pentru
Apărare, bancher bogat independent și patriot fără ambiții politice, care fusese numit pentru
capacitatea lui de om de afaceri, n-a putut împiedeca exodul și a lăsat un jurnal care arată
metodele sioniste. Din acest jurnal, din memoriile lui Truman și din cartea dr-lui Weizmann se
poate vedea cum a ajuns președintele american marioneta totală a sionismului.
În noiembrie 1947 sioniștii voiau ca Statele Unite să voteze în favoarea împărțirii Palestinei la
ONU și în mai 1948 voiau ca invazia lor să fie recunoscută ca un act legitim. Alegerile erau în
noiembrie 1948 și alegerea candidatului se făcea în iunie și iulie 1948. Conducerea partidului său
i-a spus lui Truman că sioniștii dețin votul hotărâtor. La fel i-a spus și conducerea celuilalt partid
candidatului său. Astfel, cei doi candidați au început să liciteze, căutând fiecare să ofere
sionismului mai mult decât celălalt.
În 1947, guvernul britanic și-a anunțat retragerea trupelor dacă America continuă să provoace
tulburări, împingând încă 100.000 de hazari invadatori în Palestina. Generalul Marshall l-a
anunțat pe Truman că dacă britanicii se retrag, va urma “o luptă sângeroasă între arabi și evrei”
(8 august 1947). Dar Robert Hanneman, fost președinte național al Partidului Democrat și
actualmente director general al Poștelor, a cerut imediat “să se trimită încă 150.000 de sioniști”
în Palestina (cu 50.000 mai mult), căci acest lucru va influența alegerile în America, arătând că la
cererea de a admite 100.000 de imigranți hazari în Palestina “s-au obținut sume foarte mari de la
evrei și ei vor lucra sub influența a ceea ce face președintele în Palestina”. Deci, de o parte erau
interesele naționale, de cealaltă erau interesele Partidului Democrat și ale președintelui Truman.
Bineînțeles, acestea din urmă au triumfat. La avertizarea lui James Forrestal din 1946 că dacă
“nu se scoate Israelul din politică” și interesele Statelor Unite devin subordonate celor ale
Israelului, Statele Unite își pierd suveranitatea, Truman fusese teoretic de acord, dar lăsase să se
înțeleagă că așa va fi, pentru că “manevrarea politicienilor e inevitabilă, politica și țara noastră
fiind așa cum sunt”.
La 29 septembrie 1947, James Forrestal încă îi cerea lui Truman să despartă politica externă față
de Israel de platforma candidaților pentru președinție, iar la 6 octombrie Robert Hanneman făcea
presiuni să obțină de la Truman “asigurarea că va sprijini hotărât poziția evreiască în Palestina”.
La 6 noiembrie 1947, Forrestal a încercat să-l convingă pe J. Howard McGrath, actualul șef al
Partidului Democrat, care i-a spus că “alegerile în două-trei state importante nu pot fi câștigate
fără ajutorul celor care au interese mari în chestiunea Palestinei”. La 7 noiembrie, Forrestal a
continuat să repete că subordonarea securității Statelor Unite intereselor sionismului în Palestina
e periculoasă și i-a arătat lui J. Howard McGrath un raport despre Palestina, pe care acesta n-a
vrut să-l ia în considerare, zicând că “evreii sunt de părere că Statele Unite nu fac destul ca să
obțină voturi la Națiunile Unite pentru împărțirea Palestinei... și pentru forțarea împărțirii... cu
forța armelor, dacă va fi nevoie”. Deci, de la “a sprijini împărțirea Palestinei”, cum pretinseseră
sioniștii de la guvernul Statelor Unite cu câteva săptămâni în urmă, acum ei pretindeau
“obținerea de voturi la ONU” și chiar “trimiterea de trupe americane să forțeze palestinienii să
cedeze Palestina,” și J. Howard McGrath nu a fost deloc surprins.