De cealaltă parte a globului au început să apară efectele mașinăriei electorale “aranjate” la New
York. Comuniștii s-au instalat în China cu ajutorul americanilor și generalul Chiang Kai-Shek a
fost alungat în Formosa, unde l-a vizitat Tex McCrary, care a difuzat apoi la radio cum generalul
i-a spus: “Ne-am învățat minte să nu credem cuvântul americanilor decât pe intervale de 18 luni,
de la o alegere la cealaltă”.
Și iată triumful răzbunării talmudice: jumătate din Germania sângerând zdrobită sub călcâiul
roșu, sfâșiată și cu populația ei murind în lagăre de muncă silnică, cealaltă jumătate, cea liberă,
forțată să plătească un tribut imens bandiților care masacrau populația palestiniană, sub formă de
“despăgubiri de război către statul Israel”, pretinse la trei ani după încheierea păcii. Statele arabe
au continuat să se simtă amenințate de armamentul american ce curgea din America în Israel, și-
atunci a venit ideea “despăgubirilor de război” pentru un stat care nici nu exista pe vremea
războiului, ca să mascheze sursa înarmării Israelului. Ca și răzbunarea talmudică de la Nürnberg,
“despăgubirile de război” au fost publicate de anul nou evreiesc din 1952 sau, cum scria ziarul
Times din New York, “în ultimele săptămâni ale anului 5711”. Dr. Adenauer, cancelarul Bonn-
lui, palid ca un mort, a informat Bundestagul că “trebuie să plătească daune materiale și morale”.
Ministrul Justiției Dehler, vorbind la Coburg, a arătat că aceste daune sunt o invenție, ca să
mascheze de ochii arabilor suportul american pentru Israel.
Se apropiau alegerile prezidențiale americane din 1952. Germania de Vest era obligată să
plătească 822 de milioane de dolari în timp de 12-14 ani către statul Israel, mai ales în mărfuri.
Asta reamintește de cum descrie Stehelin în Cabala că va fi după venirea mesiei evreilor: “Să
vedem cum vor trăi evreii în țara lor antică sub domnia lui mesia. Mai întâi, celelalte națiuni
cărora evreii le vor permite să trăiască le vor construi evreilor case și orașe, le vor lucra pământul
și le vor planta viile; și vor face totul fără să se aștepte să fie răsplătiți pentru truda lor”. Așa
trudesc contribuabilii englezi și americani (fără s-o știe) și cei germani (care-și dau seama)
construind casele și orașele și muncind pământul și viile din Israel.
Masele populare occidentale nu știu cum s-a stors tributul acesta, dar evreii știu. Agenția
evreiască de știri Telegraph scrie că “guvernul american a împins Germania de Vest... și
guvernul britanic, dar mai puțin”. Iar ziarul Zionist Herald din Johannesburg scrie că “n-ar fi fost
posibil fără suportul efectiv al guvernului Statelor Unite la Washington și al comisarului
american din Germania”. Presa arabă a scris la fel, și un arab dintr-un lagăr de refugiați i-a spus
unui ziarist american: “La ce să vorbim cu voi? Știm foarte bine că ziarele voastre nu îndrăznesc
să scrie adevărul despre Palestina”. În Anglia anunțul l-a făcut lordul Reading, subsecretar la
externe, și fiul celui numit de maharajahul Cașmirului cu 30 de ani în urmă, într-un dialog de
vodevil din Parlament, unde lordul Henderson a început declamând că “peste 6 milioane de evrei
au fost uciși”. Lordul Reading a continuat zicând că acest tribut a fost “mai degrabă o parte din
reparația morală decât cea materială” și că sumele au fost calculate “pe baza costului de
colonizare a evreilor izgoniți din Europa de naziști”. Nu s-a auzit nicăieri niciodată vreo
vorbuliță despre reașezarea polonezilor, cehilor și a altor victime. La fel de interesantă e și
“valoarea morală” a reparației pentru cei 6 milioane de evrei iluzorii, când evreii izgoniseră din
Palestina aproape un milion de palestinieni reali și cererea palestinienilor de a se întoarce acasă
era tot timpul respinsă cu dispreț. Dar cea mai tipică este pretenția că “se reașezau evrei izgoniți
din Europa de nazism”.
Israelul este singurul loc din lume unde se poate afla câți evrei sunt acolo. În 1953, după
statisticile guvernului, erau 1,4 milioane, din care mai puțin de 5% (63.000) proveneau din
Germania și Austria. Deci numai 63.000 din cetățenii Israelului pot pretinde c-au fost izgoniți de
naziști. Restul au venit din Africa de Nord, apoi din Polonia, România, Bulgaria, Ungaria după
terminarea războiului și n-au fost izgoniți de nicăieri, căci erau privilegiați și apărați de legi
speciale în acele țări. N-a existat nicio bază morală să le fie stors tribut nemților pentru aceștia; și
dac-ar fi existat o bază morală pentru ca cei 63.000 să stoarcă tribut nemților, mai mare ar fi fost
cea conform căreia ei ar fi trebuit să plătească tribut milionului de palestinieni expulzați de ei.