Douglas.Reed-Controversa.sionului.2011-PDF-NoGrp

(NeluLucian) #1

pământesc; imperiul cerului e în voi; nu acumulați bogății lumești”. Aceste puține cuvinte simple
au fost un atac direct la adresa celor mai puternici potentați ai vremii, care-și consolidaseră
supremația de-a lungul secolelor.


Sutele de pagini ale Vechiului Testament sunt dezgolite și combătute în puține cuvinte în
“Predica de pe munte”, unde iubirea, mila, buna vecinătate, dreptatea, acțiunea constructivă,
viața sunt oferite ca o alternativă la imboldul la ură, răzbunare, răutate, separatism, discriminare,
distrugere, moarte din Vechiul Testament. Deuteronomul promite averi și putere celor care
urmează întocmai mii de regulamente, dintre care unele impun crima și masacrul nevinovaților.
Predica de pe munte nu promite nimic, doar arată ce este comportarea morală, care este o
satisfacție în sine. Galileanul n-a îndemnat niciodată la servilism, ci doar la modestie (umilință)
interioară, și a fost întotdeauna consecvent, atacându-i pe farisei.


„Enciclopedia iudaică” spune că “numai în ceea ce privește separarea de gloata impură și
nespălată era Hristos mult diferit de farisei”. Asta e așa dacă prin gloată impură și nespălată
fariseii înțeleg toți oamenii în afară de ei și cei aserviți lor. Și fariseii așa au înțeles și de la
început au plănuit omorul lui Hristos. Întâi l-au atacat pentru că stătea la masă cu hangiii și
păcătoșii (cum nu e voie după “lege”). Dar cu toate generațiile lor de studii juridice, Hristos le
era mult superior în dezbateri. Le-a răspuns: “Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei
bolnavi”. L-au acuzat că discipolii lui au cules spice de grâu sâmbăta și de multe alte încălcări
ale ritualurilor – niciodată pe articole de credință religioasă. Hristos le-a răspuns direct la țintă,
arătând ipocrizia învățăturilor lor, care înlocuiau doctrina cu ritualul și cuvântul lui Dumnezeu cu
porunca lor. A arătat că miile de regulamente de pregătit mâncarea kosher n-au nicio valoare
religioasă, căci “nu ce intră în gura omului determină religia lui, ci ce-i iese din gură arată ce-i în
inima lui”. Cu aceasta a atacat unul dintre cele mai prețioase prerogative ale fariseilor, anume cel
de a deține monopolul alimentației maselor prin miile de regulamente cu privire la ce au voie să
mănânce și cum și de unde-și pot procura evreii mâncarea. Atât de puternic și vechi este
privilegiul monopolului regulamentului alimentației, atât de fundamental tradiției levitice, încât
Ezechiel, când i s-a poruncit să mănânce excrement de om, n-a obiectat, arătând repulsie
naturală, ci a obiectat arătând că el toată viața a mâncat kosher și nu crede că excrementul de om
e kosher; și atunci i s-a permis să mănânce excrement de vită; până și discipolii lui Hristos n-au
putut înțelege cum e posibil să nu fie mâncatul kosher cel mai important lucru în religie și au
cerut explicații (Marcu 7:15-23).


Văzându-și atacat acest monopol, fariseii au început să uneltească uciderea lui. În acest scop, au
înscenat provocarea cu tributul dat cezarului și cea cu definiția de om, întrebându-l “Cine este
aproapele meu?”, bazându-se pe educația de secole a maselor că numai iudeii sunt “oameni”.
Succesul primei înscenări le-ar fi permis să ceară moartea lui ca răsculat împotriva imperiului
roman; succesul celei de-a doua le-ar fi permis să ceara moartea lui ca păcătuind împotriva
“legii” lor. Aceasta este metoda folosită și azi pentru distrugerea unui adversar politic cinstit și
periculos: înscenarea unei dezbateri publice unde se ridică o întrebare minuțios pregătită dinainte
în secret, la care cu greu se poate răspunde pe nepregătite. Amândouă înscenările au fost
magistral demascate de Hristos, de așa manieră, încât pentru oamenii muritori înțelepciunea lui
divina rămâne un exemplu de-a lungul veacurilor, întâi cu răspunsul “dați cezarului ce-i al
cezarului” și apoi cu parabola samariteanului milostiv, în care samariteanul (care conform
doctrinei levitico-fariseice seculare este până în ziua de azi cea mai spurcată ființă în ochii
“legii”, de care un evreu drept-credincios nu se poate apropia fără a fi poluat – motiv pentru care
Hristos l-a ales anume pentru parabola sa) a fost singurul care a arătat milă și iubire de aproapele
lui, în timp ce preotul și levitul nu, întrebându-și la sfârșit interlocutorul care dintre cei trei este
“aproapele”, cel care are milă și ajută, sau ceilalți doi.


Un iudaist moderat, C.G. Montefiore, îi reproșează lui Hristos că, vorbind despre iertarea
dușmanilor, i-a atacat totuși pe farisei și nu le-a arătat iubire. Dar ceea ce Hristos le-a reproșat
fariseilor a fost faptul că au pervertit religia divină într-o doctrină diabolică și un regulament

Free download pdf