staliniste, a avut obrazul să numească aceste țări “națiuni satelit”, ca și cum aceste națiuni ar fi
intrat de bună voie sub cizma sovietică, nu împinse de el.
Obrazul președinților-marionetă din “lumea liberă” este extrem de gros, dar al lui Eisenhower
iese în evidență. În campania prezidențială, știind că acordul de la Ialta care ceda jumătate din
Europa lui Stalin este nepopular, a promis că guvernul lui “va repudia toate acordurile secrete, ca
cel de la Ialta, care ajută înrobirii comuniste”. Iar după ce-a ajuns președinte a trimis Congresului
o propunere foarte modestă, în care îi cere să-l sprijine “în a repudia diverse interpretări sau
aplicări ale unor acorduri secrete care au fost distorsionate, astfel încât ar putea să ducă la
subjugarea unor popoare libere”.
La 20 februarie 1953, la două luni după ce spusese că țările din Europa Centrală și de Est sunt
“state satelit”, nu “subjugate” Uniunii Sovietice, adică aliate de bună voie, nu s-a mai auzit
cuvântul Ialta și nimeni n-a mai repudiat nimic. În schimb, Eisenhower a transmis Congresului o
rezoluție care “condamna campaniile furioase și inumane împotriva evreilor” din zona sovietică.
Astfel, națiunile înrobite la Ialta au dispărut fără urmă și evreii au apărut ca victime.
Departamentul de Stat a făcut mari eforturi să pună de acord declarația dată aici cu 11 rânduri
mai sus, cu rezoluția dată cu 3 rânduri mai sus, care au ieșit din gura lui Eisenhower, care vorbea
chipurile despre același subiect, și a reușit adăugând cuvintele “și a altor minorități” la cuvintele
“împotriva evreilor”. Evreii “persecutați” după cortina de fier erau, după estimări date de evrei,
circa 2 milioane și jumătate. Ceilalți oameni persecutați după cortina de fier erau între 300 și 350
de milioane. Aceștia au fost excluși din discuție, sub titlul de “alte minorități”. La 27 februarie,
Senatul american a aprobat această rezoluție cu “campaniile împotriva evreilor” în unanimitate,
iar cei absenți, auzind despre ce era votul, au scris repede, rugând să fie și numele lor pus pe lista
celor care luptă împotriva “campaniilor împotriva evreilor”. Și așa au fost uitați cei de după
cortina de fier, care s-au răsculat în 1956 împotriva terorii roșii, știind că “americanii nu i-au
uitat”.
Cu Eisenhower recitându-și rolul, rabinul Hillel Silver, unul dintre cei mai puternici conducători
sioniști, care-l apărase pe Eisenhower de acuza lui Truman că e antisemit în timpul campaniei
electorale (această acuză e nelipsită în campaniile americane) și care pronunțase rugăciunea la
ceremonia de inaugurare a lui Eisenhower ca președinte american, a declarat că dacă se va
anihila Rusia Sovietică, asta i se va trage de la evrei, zicând că el “avertizează Rusia că va fi
distrusă dacă va face un pact spiritual cu hitlerismul”. Mai târziu, epitetul de “hitlerist care
trebuie distrus” i-a fost dat lui Naser al Egiptului și oricui care stă în calea sionismului și
urmează să fie distrus. Thomas Dewey, care a organizat numirea lui Eisenhower la candidatura
pentru președinție, a spus la 15 ianuarie 1953 că “toți văd acum” cum antisemitismul sovietic
este “cel mai recent și mai teribil program de genocid... ei fac acum o crimă din sionism și te
spânzură numai pentru c-ai fost născut evreu. Stalin e plin de veninul lui Hitler până la ultima
picătură, și a devenit cel mai recent și otrăvit persecutor al evreilor... De parcă Stalin vrea să
arate lumii c-ar vrea să facă pentru Hitler ce n-a putut face Hitler cât a fost viu”.
Apoi propaganda a devenit fantastică și a atins culmi uimitoare de fantezie și neadevăr. Astfel, în
vara anului 1953 se publicau editoriale în The Montreal Gazette în care se scria că “mii de evrei
sunt asasinați în Germania de Est”. Asta, deși la 7 iulie 1950 ziarul Zionist Record din
Johannesburg scrisese că în toată Germania de Est erau în total 4.200 de evrei, majoritatea
membri ai guvernului și funcționari în guvern.
Eisenhower a trimis în martie 1953 o scrisoare Comitetului de Lucru Evreiesc, în care spunea că
“America va fi veșnic vigilentă împotriva oricărei treziri a antisemitismului,” dar până să ajungă
acest comitet să-și deschidă lucrările la Atlantic City, Stalin a murit și “medicii evrei” erau liberi
și cum nu mai aveau ce face cu scrisoarea, i-au trimis-o înapoi lui Eisenhower, care însă nu s-a
lăsat și le-a trimis-o din nou, rugându-i s-o publice neapărat, ca o “condamnare acerbă a
antisemitismului sovietic”. Până și în secolul nostru de fantezie propagandistică fără limite, cazul