complet; și el va da pe regii lor în mâna ta și tu ai să-i distrugi cu numele lor de pe fața
pământului... și ai să le arzi în foc imaginile religioase” (7:23-25).
Când centrul guvernului talmudic s-a ascuns privirii după ce s-a mutat în sânul unui trib barbar
mongol asiatic, această doctrină politică și-a început marșul triumfător prin Europa. Autorul n-a
putut descoperi în studiul de față dacă revoluția lui Cromwell sau cea franceză au avut
conducători evrei talmudici. Rezultatele ambelor revoluții au fost un triumf al guvernului
talmudic (întoarcerea evreilor în Anglia, emanciparea evreilor în Franța), dar studiul lui nu arată
că guvernul talmudic ar fi pornit revoluțiile. Dar cea de-a treia, revoluția bolșevică a fost
promovată, organizată și condusă direct de evreii crescuți la școala Talmudului și condusă în
toate detaliile după preceptele acestuia. Totodată, cuvântul “revoluție” a căpătat înțelesul
talmudic de distrugere fără sfârșit pentru împlinirea “legii”.
La început, în Europa, “revoluție” a însemnat o răscoală locală, cauzată de anumite condiții
locale, la un moment dat. Dar revoluția bolșevică a arătat că ea este o “revoluție mondială” și o
“revoluție permanentă”, o activitate permanentă, organizată pe plan mondial de o centrală
internațională care tinde la distrugere universală, indiferent de condițiile locale. Scopul nu este
îmbunătățirea condițiilor locale, ci distrugerea guvernului legitim, a națiunilor și a religiei, pentru
instaurarea guvernului suprem al sectei/rasei dominante, după cum promite Thora.
Cromwell n-a fost decât o marionetă, ca și regele Cirus. Orice copil de școală din Anglia învață
că Cromwell a fost unul care l-a decapitat pe rege și a adus evreii înapoi în Anglia. Dacă adaugi
la aceste fapte baia de sânge și masacrul preoților, condus de Cromwell la Drogheda, ce altceva e
Cromwell decât unealta lui Iehova din Deuteronomul? Cromwell a fost unul dintre primii care nu
și-au ascuns ura față de creștinism: el a interzis sărbătoarea Crăciunului, a ars bisericile creștine
și a asasinat membrii clerului creștin. A cochetat un timp cu ideea de a fi mesia evreilor. Deținea
puterea când Sabbatai Zevi s-a proclamat mesia, cu un succes care i-a înspăimântat pe cei din
guvernul talmudic de așa natură, încât talmudiștii din Amsterdam s-au gândit la un contra-mesia
și au trimis degrabă emisari în Anglia, ca să verifice dacă nu-l puteau cumva declara pe
Cromwell că se trage din regele David. Cromwell ar fi fost un mesia pe placul lor când ei ar fi
avut nevoie de el, căci ideologia lui de distrugere totală și masacru general era corectă. (Mesia
talmudic poate fi oricine. În 1939, un rabin din Germania propovăduia că Hitler este mesia
evreilor, iar un evreu îngrijorat l-a întrebat pe autorul cărții în 1933 ce părere are despre aceasta
predică a rabinului). Cromwell n-a putut fi dovedit că se trage din David, deși soldații lui erau
dispuși să verse, cu Biblia în mână, oricât de mult sânge cerea Iehova și voiau să aibă un consiliu
ca Sanhedrinul iudaic, din 70 de înțelepți (Cromwell personal îi cam disprețuia pe acești fanatici
iehoviști dar, ca un bun politician pragmatic, precum cei de azi, a dat “libertate religioasă
deplină” acestor fanatici, în timp ce masacra preoții și monahii creștini în Anglia). Adevăratul lui
țel era să obțină bani de la evreii bogați din Amsterdam, care, după cum prescrie Vechiul
Testament, erau bancherii Europei (s-ar părea că întreaga istorie a Europei a depins de preceptul
cămătăriei prescris în Deuteronomul 15:6: “Să dai cu împrumut la multe națiuni, dar să nu iei cu
împrumut de la nimeni și astfel nimeni nu te va stăpâni”).
Evreii din Amsterdam dețineau tot comerțul din Spania, Portugalia și Levant și controlau cursul
aurului. Rabinul Manasseh ben Israel din Amsterdam a venit la Londra și a perfectat tranzacția
cu Cromwell, exact așa cum dr. Chaim Weizmann a perfectat-o în zilele noastre cu guvernul
britanic și american: a cerut “să fie readmiși evreii” și în aceeași propoziție a amintit de
răzbunarea sângeroasă a lui Iehova împotriva celor ce se opun și de răsplata care-l aștepta pe cel
ce se supune, exact ca în alegerile prezidențiale americane, unde se promite că va fi ales
candidatul care susține Israelul cu banii și armamentul guvernului american. Ceea ce cerea
Manasseh ben Israel de fapt era supunerea la dominația sionistă, căci evreii nu părăsiseră
niciodată Anglia și n-aveau cum “să fie admiși” acolo unde erau deja. Expulzarea lor avusese loc
doar pe hârtie și acum se cerea formalitatea anulării acelei hârtii.