oricărui guvern, oricărei civilizații, chiar oricărei proprietăți” (Abatele Barruel), “ca să distrugă
toate instituțiile religioase și să răstoarne guvernele existente în Europa” (Robison), “cu scopul
expres de a smulge din rădăcini și desființa creștinismul și de a răsturna orice guvern civil”
(Morse). Toți trei au văzut că revoluția franceză nu s-a născut din condiții locale, ci dintr-un plan
de revoluție permanentă și universală al societății secrete a illuminati-lor, care a inspirat
episoadele cele mai crude și oribile în Franța, un plan care a supraviețuit și s-a înfăptuit în Anglia
și America de azi prin mijloace mai lente, conspirative.
Acești trei oameni au pățit ce-a pățit și autorul după ce a început să descrie evenimentele pe care
le-a trăit așa cum au avut ele loc în realitate: înainte, editurile se băteau pentru manuscrisele lui;
după ce-a început cartea aceasta i-au trântit ușa-n nas și au început să-l ponegrească. Specialista
în revoluția franceză Nesta Webster scrie cum un editor din Londra i-a spus în 1920: “Dacă scrii
împotriva revoluției te va dușmăni toată lumea literară”. Spre uimirea ei, a fost adevărat. Autorul
a fost uimit să afle că conspirația revoluției mondiale controla încă de acum 200 de ani presa și
literatura la fel de bine ca și azi, deși atunci existau sute de ziare mici cu proprietari individuali
iar azi toată presa și editurile aparțin aceleiași mâini, care publică sute de titluri de nuanțe diferite
sub nume diferite. Barruel, Robison și Morse au fost imediat acoperiți de insulte și invective
pentru că au îndrăznit să iasă din linie și să spună adevărul. Nu numai c-au fost atacați în același
fel în care atacă azi “intelighenția progresistă” și presa din vest, dar chiar cu aceleași cuvinte.
Citind despre atacurile împotriva lui Barruel, Robison și Morse, autorul a crezut că citește
propria sa istorie: ca și ei, a fost întâi atacat pentru că este un “bigot” care persecută “libertatea
opiniei” și “libertatea academică”, dușman al gândirii “liberale” și “progresiste”. De aici s-a
trecut la aluzii murdare despre viața lor sexuală și finanțele lor, și în cele din urmă s-a susținut că
sunt cu toții „nebuni”. Această ultimă afirmație este cea mai puternică armă de defăimare și
poate că derivă din Talmud, care spune că Iisus Hristos a fost nebun (vezi „Enciclopedia
iudaică”, articolul despre Iisus Hristos). Atacurile împotriva acestor trei critici contemporani ai
revoluției franceze au același vocabular precis și limitat, ca și atacurile de 200 de ani mai târziu
împotriva autorului, de unde autorul trage concluzia că aceeași directivă a fost dată din aceeași
sursă centrală. Cu aceleași formule stereotipe și cu același vocabular limitat s-a continuat
defăimarea lor mult după ce acești trei contemporani ai revoluției muriseră, așa de mare este
groaza revoluționarilor, adepții “libertății de opinie”, de adevăr sau de opinii divergente.
Încă în 1918 Columbia University dădea bani ca să se scrie o carte cum că illuminati au dispărut
cu toții când guvernul bavarez i-a pus sub interdicție, căci ei, fiind o societate secretă
conspirativă, n-au îndrăznit să mai conspire în secret când li s-a spus să n-o mai facă. Doar
societățile secrete conspiră împotriva guvernului numai cu aprobarea guvernului... În această
carte au fost înșirate toate lozincile de mai sus. La vremea aceea, revoluția bolșevică avea deja un
an și “intelighenția progresistă” se străduia să arate că nu există nicio legătură între revoluția
franceză și cea bolșevică. În același timp, exact la Columbia University a fost racolat Whittaker
Chambers ca spion comunist.
Spre deosebire de Franklin Roosevelt, primii doi președinți americani, George Washington și
John Adams, au știut că Barruel, Robison și Morse spun adevărul. Washington îi scria unui
prieten în 1793 despre infiltrarea în America a illuminati-lor și a iacobinismului în “cluburile
democratice”, acuzate de Washington că instigă la dezordine și rele. Autoritatea lui George
Washington fiind prea mare ca să poată fi defăimat și declarat nebun, “cluburile democratice” s-
au ascuns imediat în subteran și au continuat să lucreze de acolo. Deoarece George Washington
era și el mason, masonii au făcut mare caz, declarând masoneria onorabilă prin asocierea cu el.
Din respect pentru George Washington, nu s-a mai cercetat activitatea masoneriei, deși doi foști
masoni, Amos Stoddard și reverendul Seth Payson, au declarat în public și ei, ca și ducele de
Brunswick, că masoneria a fost infiltrată de illuminati.