celelalte națiuni, ci chiar dintre iudei. Iehova cere să i se sacrifice pe altar primul născut al
fiecărei femei și fiecărui animal: “Să-mi jertfești mie [pe altar] primul născut ce iese din pântecul
mamei dintre copiii lui Israel și ai oamenilor și ai animalelor; căci sunt ai mei” (Ieșirea 13:1, 12).
Obiceiul de a ucide primii copii pe altarul lui Iehova a persistat multă vreme: încă profetul
Miheia (6:7) protestează împotriva acestui obicei. Ulterior, leviții i-au înlocuit pe copiii care
trebuie sacrificați pe altarele lui Iehova cu victime animale. Totuși, sângele cald al victimelor cu
care se împodobeau leviții în fața mulțimii avea puterea simbolică de a-i face stăpâni pe viața și
moartea tuturor. În comunitățile talmudice conservatoare, leviții se stropesc cu sângele cald al
victimelor și în ziua de azi, după cum arată Congresul Rabinilor Reformiști din America de la
Pittsburg, din 1855, care ar fi vrut ca acest obicei să se întrerupă. În secolul nostru însă, rabinii
reformiști au pierdut mult din influență și cei talmudici conservatori au supremație.
Recomandările pentru sacrificii sângeroase constituie cea mai mare parte a instrucțiunilor
minuțioase pe care le conțin Thora și primele 5 cărți din Vechiul Testament. Dacă aceste
sacrificii nu sunt riguros făcute, pedeapsa este moartea, așa cum se vede din istoria cu vițelul de
aur din Ieșirea 32: În timp ce Moise era plecat sus pe munte, Aaron a făcut la cererea poporului
un vițel de aur, pe care l-a pus pe altar. Când s-a întors, drept pedeapsă, Moise i-a dezlănțuit
asupra poporului pe leviți, care au ucis un mare numai de oameni – “fiecare ucigând pe fratele,
pe prietenul, pe vecinul său” (Ieșirea 32:26-27). Părerea autorului este că vițelul de aur a fost un
sacrificiu simbolic, în locul vițeilor, mieilor și copiilor vii cu al căror sânge leviții insistă că
trebuie să-și stropească veșmintele și altarele.
Orice încercare de a diminua autoritatea arbitrară a leviților se pedepsește cu moartea. Astfel, în
Numerii 16:1-13, unii grupați în jurul lui Core s-au revoltat împotriva tiraniei, întrebându-l pe
Moise: “De aceea ne-ai adus aici, în deșert, ca să fii stăpân peste noi?” (16:13) și au fost
pedepsiți cu moartea de Iehova, care a continuat să-i facă jocul politic lui Moise și fratelui lui,
Aaron, spune povestea, trimițând o ciumă care i-a exterminat pe toți adepții lui Core (16:41-50).
Flagelul ciumei a încetat după ce 14.700 de oameni au fost uciși, zice povestea, și numai la
intervenția lui Aaron; așa de mult ține Iehova să întărească stăpânirea ereditară a nomenclaturii
“descendenților lui Aaron”. Tot aici îl vedem pe supremul poporului, Moise, ca membru în
grupul “Înțelepților Sionului”, “Bătrânilor Israelului” (Ieșirea 16:25). Imediat după povestea care
arată că dacă te revolți împotriva tiraniei leviților pedeapsa este moartea, urmează lista
privilegiilor lor.
Ultima carte din Thora, a cincea din Vechiul Testament, a fost prezentată ca “un manuscris din
străbuni”, descoperit de către leviți. Cele două cărți care-l preced, Leviticul și Numerii, au
pretenția că conțin instrucțiunile pe care i le-a dat Iehova lui Moise și acesta le-a transmis
leviților. Prima și cea mai importantă obligație este să practici ura de rasă și cea religioasă. Dacă
mai persistă unele fragmente și resturi din tradițiile folclorice pre-levitice care îndeamnă la
iubire, toleranță, cinste în relațiile cu toți ceilalți oameni, ele sunt contracarate de legea levitică,
ce spune clar “copiii popoarelor de alt neam care locuiesc aici... sunt proprietatea voastră... ei vor
fi robii voștri pe vecie... dar pe frații voștri israeliți să nu-i înrobiți cu strășnicie” (Leviticul
25:45). În Deuteronomul (22:25-27) în caz de viol, cel care violează este pedepsit cu moartea, nu
victima violului; în Leviticul (19:20-22), dacă un bărbat violează o sclavă, victimă nevinovată,
sclava este pedepsită cu biciuirea, iar bărbatului “i se iartă păcatul” (22).
Numerii, a patra carte din Thora/Vechiul Testament, a fost ultima scrisă și conține și cea mai
puternică expresie a crezului politic levitic. Aici, leviții s-au debarasat de privilegiul de a
înjunghia pe altarul lui Iehova pe primul copil al fiecărei femei din trib, care nu le-a fost de prea
mare folos, după cum se vede din profeți și din toate poveștile despre răscoale, ca cea a lui Core.
Ei pun în gura lui Iehova decizia de a accepta clasa leviților, în loc de sacrificiul primului născut,
ca substitut: și pentru că erau 273 mai mulți prim-născuți decât leviți în momentul acela, prim-
născuții în exces au fost răscumpărați cu bani de la moartea pe altar și anume cu 100 de oboli de