Aceasta a fost ultima oară când un politician de vază a spus adevărul despre Rusia sovietică.
După aceea, toți au spus minciuni, inclusiv Churchill, care a refuzat în 1953 să permită să fie dat
publicității articolul din care am citat mai sus, publicat în The Illustrated Sunday Herald în 20
februarie 1920 (după legea engleză, nu poate fi republicat fără permisiunea lui). Astfel, politica
guvernelor occidentale s-a bazat de atunci încoace exclusiv pe minciună, deși informații corecte
au existat și există.
Raportul guvernului britanic „Rusia, no. 1, Colecția de rapoarte despre bolșevism”, conține
raportul ministrului olandez Oudendyke, care spune: “Bolșevismul este organizat și făcut de
evrei, care n-au naționalitate și al căror unic scop este să distrugă pentru interesul lor societatea
existentă”.Ambasadorul SUA în Rusia, David R. Francis, spune și el: “Conducătorilor bolșevici
de-aici, care sunt majoritatea evrei și 90 % din ei acum au sosit din străinătate, nu le pasă nici de
Rusia, nici de altă țară, ci sunt internaționaliști și lucrează să instaureze o revoluție socială
mondială”.
Raportul lui Oudendyke a fost exclus din edițiile ulterioare ale rapoartelor oficiale ale guvernului
britanic, iar documentele originale contemporane cu revoluția bolșevică sunt acum extrem de
greu de găsit. Autorul a avut norocul să găsească la Robert Wilton, corespondentul ziarului
Times, care a fost de față la revoluția bolșevică, acest raport oficial în starea lui originală,
nemăsluită. Ediția franceză a cărții lui Wilton conține lista oficială a conducătorilor bolșevici
(această listă a fost expurgată din ediția engleză). Astfel, în atotputernicul comitet central al
partidului bolșevic erau 3 ruși (cu Lenin cu tot) și 9 evrei; în comitetul executiv (care dirija
poliția secretă) 42 evrei și 19 ruși, letoni și georgieni; în comisariatul poporului, 17 evrei și 5 ne-
evrei. La Moscova, poliția secretă era condusă de 23 de evrei și de 12 alte persoane. Pe lista
oficială din 1918-1919 a guvernanților statului bolșevic, 458 erau evrei, 108 nu erau. Pe vremea
aceea s-au constituit așa zise “partide mici de opoziție”, “socialiste” etc., ca să păcălească masele
care văzuseră că partidele de opoziție erau tolerate. Iar în conducerea acestor pretinse partide de
opoziție 55 erau evrei, 6 nu erau. Cartea lui Wilton conține lista exactă, cu toate numele. Cele
două guverne bolșevice de scurtă durată din Ungaria și Bavaria din 1918-1919 au avut aceeași
proporție etnică.
Robert Wilton a făcut eforturi imense să spună lumii adevărul despre ce se întâmpla în Rusia. A
fost persecutat și a murit puțin timp după aceea, la 50 și ceva de ani. Fusese crescut în Rusia, știa
perfect rusește și cunoștea perfect toată țara. Era stimat atât de ruși, cât și de englezi, și a fost de
față la luptele de stradă. A raportat exact evenimentele de la începutul guvernului lui Kerenski
până în noiembrie 1917, când a văzut cum un regim evreiesc instaurează un despotism absolut
asupra unui alt popor, de unde continuă să facă revoluție mondială. Și a văzut cum i se pune
călușul în gură și cum nu i se permite să spună și să scrie adevărul. Felul în care i s-a închis gura
lui Wilton este relatat, în mod surprinzător, chiar de către cei care au făcut-o, și anume de către
conducerea ziarului Times, în „Istoria oficială” a acestui ziar.
Istoricii oficiali ai ziarului Times îl laudă mult pe Wilton exact până în 1917. Apoi, dintr-o dată,
ei zic că Wilton “nu era demn de încredere,”că se plângea de măsluirea articolelor lui și de
eliminarea știrilor trimise de el. Apoi, ziarul Times a început să publice articole despre Rusia
scrise de oameni care nu văzuseră Rusia și nu știau nici limba și nici nimic despre țară, dar nu
mai publica deloc articolele lui Wilton. Articolele acestor autori lăudau guvernul bolșevic ca
fiind unul eliberator, care promovează democrația. (Autorul cărții arată că el personal, ca
corespondent al ziarului Times, a pățit exact la fel între anii 1933 și 1938). Și tot istoricii oficiali
ai ziarului Times arată de ce ziarul Times a avut toată încrederea în Wilton și i-a publicat
articolele până în noiembrie 1917, pentru ca apoi, dintr-o dată, să nu mai aibă nicio încredere și
să nu-i mai publice scrierile: “Din nefericire pentru Wilton, una din știrile lui a creat în cercurile
sioniste, și chiar la Ministerul de Externe, impresia că ar fi antisemit”, zice această istorie
oficială. Cercurile sioniste, nu cercurile comuniste, arătând clar identitatea dintre conducerea
sionistă și cea comunistă.