mai surde urechi. E clar că “instrumentul mondial” care va folosi forța ca să “impună”
popoarelor pacea este exact ce spune că este: un instrument care să forțeze popoarele să renunțe
la capacitatea lor de a se apăra împotriva forței; să renunțe la suveranitatea națională. Și așa s-a
născut în 1945 Organizația Națiunilor Unite. Pentru moment și-a arătat adevărata față. Popoarele
au văzut-o și-au uitat ce-au văzut, căci memoria maselor e scurtă. Adevărata față a ONU a fost
înregistrată și se poate vedea că este exact cea descrisă în Protocoalele Sionului din 1905.
Acum apare pe scenă Bernard Baruch, ieșind din culisele în care lucrase ani de zile ca
“consilier”. L-am întâlnit convertindu-se la sionism în 1947, după cum scrie Chaim Weizmann,
apoi sfătuindu-l pe James Forrestal să se lase de patriotism dacă vrea să-i meargă bine. Nu se
poate ști dacă Bernard Baruch a fost într-adevăr convertit la sionism sau fusese sionist nedeclarat
tot timpul. Fapt cert e că după ce s-a declarat, a fost un sionist extremist, violent și pătimaș. La
fel era Ben Hecht, care publica în Statele Unite o literatură din care extragem: “Una din cele mai
splendide realizări ale gloatei a fost crucificarea lui Hristos. A fost un splendid gest intelectual.
Dar gloata, ca o gloată ce este, normal c-a zbârcit-o. Dac-aș fi fost eu acolo, altfel aș fi făcut-o.
L-aș fi trimis la Roma să-l arunce leilor ca să-l mănânce. N-ar fi putut face un salvator din
chiftele”.
În timpul atacurilor violente împotriva palestinienilor, care au culminat cu măcelul de la Deir
Yasin, Ben Hecht a inserat anunțuri pe câte-o pagină întreagă în multe din ziarele cele mai
importante din Statele Unite, adresate “teroriștilor din Palestina”, cu textul: “Evreii din America
sunt alături de voi. Voi sunteți campionii noștri... De câte ori dinamitați un arsenal britanic, sau
faceți să explodeze un tren britanic până la cer, sau jefuiți o bancă britanică, sau ucideți cu
bombele și pistoalele voastre pe britanicii trădători și invadatori ai patriei evreiești, evreii din
America sărbătoresc în inimile lor fapta voastră”. Pe autorul acestui text Bernard Baruch a găsit
de cuviință să-l caute, ca sa-l anunțe că sprijină cauza sionistă. Iată povestea lui: “Într-o zi s-a
deschis ușa și a intrat un bărbat înalt, cu părul alb. Era Bernard Baruch, primul meu vizitator
evreu care nu venea cu treabă. S-a așezat, s-a uitat la mine un timp, apoi a spus: ‘Sunt de partea
voastră, evreii or să obțină ce vor numai dacă luptă. Aș vrea să mă vedeți ca pe unul din
luptătorii voștri evrei care se ascund în hățiș cu pușca cu bătaie lungă. Întotdeauna am lucrat cel
mai bine așa, ascuns”. Bernard Baruch spunea adevărul: așa a lucrat el 35 de ani, ascuns într-un
hățiș, fiind consilierul a 6 președinți americani. Singura dată când Baruch a ieșit din hățiș la
lumina zilei a fost când a publicat “Planul Baruch” pentru instaurarea unui guvern mondial
despotic, dotat cu o forță militară atotdistrugătoare. “Planul Baruch” arată ce fel de instrument
avea în minte Churchill când vorbea despre“instrumentul mondial”.
Bernard Baruch se credea evreu sefardit, adică evreu care este în realitate semit, descins din evrei
din Spania și Portugalia, care-ar fi putut proveni în timpuri îndepărtate chiar din Palestina. Dar
adevărul e că, așa cum a spus-o chiar el la 7 februarie 1947, el e evreu hazar, descins dintr-un
“tată evreu polonez, venit în America acum 100 de ani”. Astfel Baruch e evreu ashkenazi slavic
nesemit, de tipul care (după statisticile iudaice) constituie astăzi aproape întreaga evreime din
lume. S-a născut în 1870 la Camden, în Carolina de Sud. Tatăl lui era medic al armatei
confederate. Ca copil, Bernard Baruch a văzut negrii incitați de discursurile oportuniștilor din
nord și de băutura distilată prin curți cum năvălesc pe străzile liniștite ale orășelului lui și cum
frații lui stau de pază cu pușca în mâna la ușa casei, să se apere de ei. L-a văzut pe tatăl lui
purtând gluga neagră a Ku-Klux-Klan-ului, al cărui membru era. Astfel, a văzut “opera”
revoluției mondiale care căuta să distrugă America după războiul civil, și după aceea a văzut și
viața și valorile unei societăți libere, cum a devenit America mai apoi. Dar el și-ai lui nu erau din
sud cu-adevărat și s-au mutat la New York, unde Bernard Baruch a devenit bogat și influent
înainte de a împlini 30 de ani. După încă 10 ani, era un politician puternic, dar din culise.
Autorul crede că pe Bernard Baruch l-a portretizat House în personajul Thor din romanul lui.
House a fost cel care l-a introdus pe Baruch în grupul intim din jurul lui Wilson, deși alții s-au
opus cu tărie.