poate lăsa unui grup străin dreptul de a-i dicta caracterul legilor țării”. Dar inovația lui Roosevelt
consta tocmai în a lăsa acest grup străin să dicteze legile Statelor Unite de la el încoace.
Ca și Wilson, Lloyd George și generalul Smuts, Roosevelt a fost ales de o mână ascunsă să
devină președinte. Biograful lui House spune că acesta l-a ales pe Roosevelt încă dinainte de
1913 și l-a instruit de pe-atunci pentru a-l face președinte. Desigur, House se aștepta să fie
mentorul lui Roosevelt cum fusese al lui Wilson – dar Roosevelt n-a avut nevoie de el după
alegeri și după 1933 House dispare de pe firmament. De la început, Roosevelt a sprijinit
revoluția mondială și primul lui gest a fost să recunoască guvernul comunist. De la început a fost
aservit sionismului. De la început a lucrat pentru “Liga pentru impunerea păcii”, cu noul nume
de “Națiunile Unite”. Din grupul din jurul lui Wilson doar House lipsea, restul erau toți grămadă
pe Roosevelt: Bernard Baruch, care-i era consilier dinainte de a fi președinte și care a făcut
planul Națiunilor Unite, apoi rabinul Stephen Wise și Brandeis, care se simțea stimulat de ce
făcea Hitler în Germania, ca să izgonească palestinienii din Palestina. Dar rabinul Stephen Wise
nu l-a sprijinit pe Roosevelt pentru președinție (deși-l sprijinise pentru senat și ca guvernator)
până nu s-a convins cât este de docil. După alegeri, a declarat că Roosevelt “are din nou
admirația mea” și a fost din nou intimul lui. Dar acum garda sionistă a președintelui american era
mai evidentă decât fusese pe vremea lui Wilson, când apăreau ca niște americani care sunt evrei
din punct de vedere religios; căci acum nu se sfiau să spună că ei sunt evrei și nu americani și că
interesele sionismului primează oricând, iar interesele Americii nu-i interesează.
Tot ce-a făcut președintele american Roosevelt a slujit principiului distrugător sub cele trei forme
ale sale: sionismul, comunismul, guvernul mondial. El a mai avut un sfătuitor, pe Felix
Frankfurter, evreu născut la Viena, despre care House credea că este mai puternic decât ceilalți
trei, iar Frankfurter, ca și Brandeis și Cardozo, a ajuns în Curtea Supremă. Era șeful Facultății de
Drept de la Harvard și a educat generația de avocați care-au dominat politica Americii între anii
1940 și 1960. Studenții lui au fost împinși în posturi cheie înlăturând pe alții. Unul dintre ei a
fost Alger Hiss, dovedit ulterior a fi agent comunist sovietic și consilier intim al lui Roosevelt.
Altul a fost Dean Acheson, prieten și aliat al lui Hiss. La Yalta, unde s-a pecetluit tragedia
milioanelor de oameni din răsăritul Europei, Hiss a jucat un mare rol în provocarea acestei
tragedii; iar Acheson a jucat un mare rol dând China pe mâna terorii roșii comuniste.
Alți intimi ai lui Roosevelt au fost sionistul Henry Morgenthau, care a făurit planul Morgenthau
de a da jumătate din Europa pradă bolșevismului; senatorul Herbert Lehman, alt mare sionist
care a promovat imigrarea masivă în Palestina din 1945-46, ducând la războiul din Palestina;
apoi Samuel Rosenmann, care locuia la Casa Albă și-i scria discursurile lui Roosevelt; apoi
David Niles, evreu din Rusia, consilierul lui Roosevelt în problemele evreiești; apoi Benjamin
Cohen, mare sionist, care scrisese declarația Balfour în 1917; și încă alți trei evrei din Rusia,
Sidney Hillman, Isador Lubin și Leo Pasvolsky. Niciun ne-evreu în jurul lui Roosevelt. Dar
aceștia nu au fost decât vârful piramidei sioniste care a dominat și înlocuit viața politică
americană de la Roosevelt încoace. Dar goimii nu trebuie să se plângă că nu li se permite acces
la guvernarea țării lor. Niciun evreu care era împotriva comunismului, împotriva sionismului, sau
împotriva guvernului mondial n-a fost tolerat în preajma președintelui american. Deoarece postul
lor era așa de vag – consilieri neoficiali – cei numiți mai sus care-l înconjurau pe Roosevelt într-
un zid compact nu puteau fi atacați de nimeni și chiar când erau criticați, Roosevelt pur și simplu
ignora tot ce se spunea împotriva lor. Acești consilieri au construit imaginea persecuției suferite
de evrei – din partea lui Hitler de data asta; fusese din partea țarului Rusiei pe vremea lui Wilson.
Aplicându-se planul magistral al lui House pentru alegeri, Roosevelt a fost reales de trei ori.
Apelul se făcea la grupuri care, chipurile, sufereau persecuții – negrii sau săracii – și li se
promitea răzbunare împotriva “persecutorilor” lor dacă-l aleg pe Roosevelt. Ambele partide,
republican și democrat, se întrec în a curta “voturile minorităților”, ale celor “care suferă
discriminare”. Roosevelt a inaugurat de asemenea politica deficitului bugetar, principiul de a
cheltui mai mult decât venitul guvernului, căci datoriile n-au importanță, fiind datoriile