a fost un educator îndrăgostit de profesia sa și de copii,un om legat prin toate fibrele ființei lui de
glia strămoșească, de tradițiile populare, păstrător al limbii naționale de care se leagă tot trecutul
unui popor.
Viziunea lui Creangă asupra posibilității educației copiilor e atotcuprinzătoare, depășește
cadrul teoriei pedagogice și al metodicii educației, astfel pedagogul practician îl dublează pe
scriitorul de valoare universală. Operele sale didactice cuprind toată arta lui pedagogică și din ele
se poate desprinde calitatea lui incontestabilă de dascăl.
Cu toate că Ion Creangă a trăit și a activat cu peste o sută de ani în urmă, ideile lui despre
școală sunt de actualitate. Moștenirea lui culturală reprezentată de manualele și materialele
didactice precum și activitatea sa pedagogică la școala primară reprezintă unul dintre cele mai de
preț patrimonii didactice pe care invățământul românesc l-a primit de-a lungul timpului, Ion
Creangă fiind unul dintre cei mai importanți precursori ai învățământului românesc.
1.7. Activitatea literară. Junimea. Convorbiri literare...............................................................
Datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat unul
dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Talentul de povestitor genial al lui Creangă, prin care a devenit – după cum afirmă Garabet
Ibrăileanu - ”Homer al nostru” 21 plasează opera sa la rangul de epopee a poporului român.
Apariția pe ulițele Iașului, în toamna anului 1874, a unui ”tânăr straniu ca de vreo 24 de ani,
voinic, spătos, cu o mare frunte albă și cu o coamă de păr negru dat peste urechi pe ceafă ca la
preoții asiatici. Era mereu gânditor și zâmbea. [...] Creangă cărui îi placea să bată ulițele, văzu fără
îndoială pe tânărul pletos care ședea într-o vreme la Samson Bodnărescu, în ograda Trei
Ierarhilor”^22 prevestea începutul unei prietenii rămasă în istoria literaturii române dintre doi oameni
care, deși diferiți, se completează reciproc fiind mereu pe aceeași lungime de undă. În astfel de
circumstanțe s-au cunoscut cei doi prieteni ai literaturii române, poetul nepereche și geniul
poporului român, așa cum îl cataloga însuși Mihai Eminescu pe marele povestitor al Humulestiului.
Creangă l-a impresionat pe poet cu jovialitatea lui, cu vorbele de duh, cu tinerețea sufletului
și nonșalanța cuvântului, cu dinamismul lui nemaiîntâlnit, cu zicătorile lui și era foarte măgulit când
Eminescu râdea cu poftă si zgomotos chiar și la cea mai banală snoavă, spusă apăsat față de toată
lumea prin crâșmele si locurile pe care cei doi tovarăși le vizitau.
La acea vreme, Creangă nu s-a dedicat scrisului și se presupune că Eminescu este cel care l-
a impulsionat să ia condeiul în mână și să pună pe hârtie plăsmuirile imaginației sale. Așa se face că
într-o zi, cei de la Junimea, ”se pomeniră cu Eminescu la braț, cu omul bărdăhănos, îmbrăcat în
haine de șeiac” 23. George Pană îl descrie memorabil pe marele povestitor : ”Prin 1874 – 1875
vedem într-o seară că un nou venit se află la Junimea. Noul venit era scurt, gros și gras, cu figura și
părul cam castaniu blond, cu gâtul scurt apoplectic și cu figura congestionată, purtând cu stângăcie
hainele. Era Creangă. La fiecare cinci minute își ștergea sudoarea de pe frunte cu o batistă mare,
colorată (...) Vorbea frumos. Înzestrat cu o vie inteligență, țăranul Creangă nu-și pierduse prin
modestele studii de seminar ce făcuse, limbajul viu, colorat și plin de imagine, popular. Acest fond
(^21) Garabet Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească. Note și impresii, Editura Minerva,
1984, p. 76
(^22) George Călinescu , Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Litera Internațional, București-
Chișinău,1998, p.151-
(^23) George Călinescu , op. cit. p.