Povestea unui om leneș publicată în Convorbiri literare în octombrie 1878 este îndreptată
împotriva leneșilor, satirizând comportamentul acestora. În Ivan Turbincă publicată în același an,
avem de-a face cu una dintre situațiile rare, în care ”Creatorul vorbește față în față cu Creația sa”^28
după cum constată Zoe Dumitrescu- Bușulenga.
După seria povestirilor, Ion Creangă ajunge la maturitatea artistică, la o stilizare a limbii
populare, din 1881, în momentul în care începe să publice Amintiri din copilărie , operă în care
după George Călinescu ”Creangă povestește copilăria copilului universal”.^29 Primele trei părți ale
Amintirilor sunt publicate până în martie, 1882 , în revista Convorbiri literare. Structurată în
capitole de sine stătătoare, scrise de-a lungul mai multor ani, părți din operă au fost prezentate în
fața junimiștilor. Primele trei părți au fost publicate antum, ultima parte apărând după moarte
scriitorului, în 1892, deși se presupune că a fost finalizată în 1888. În această operă scriitorul evocă
copilăria din perspectivă nostalgică împletită cu o monografie deosebită a satului tradițional
moldovenesc, cu tradițiile și obiceiurile împământenite în sufletele țăranilor humuleșteni.
În nuvela Popa Duhul , apărută în Convorbiri literare din 1 noiembrie 1881, Creangă
conturează portretul literar al fostului său profesor de școală din Târgu Neamț, preotul Isaia
Teodoresu, zis Popa Duhu, evidențiind trăsăturile fizice și morale ale acestui înțelept.
Moș Ion Roată și Unirea (1880) și Ion Roată și Cuza Voda (1882) sunt două istorioare
morale care evidențiază concepția despre viață a humuleșteanului. Aceste două povestiri au fost
publicate în Albumul Macedo-român respectiv (1880) respectiv Almanahul României June în 1883.
Cinci pâini a fost publicată în Convorbiri literare din 1 martie, 1883, cu titlul de Anecdotă.
Garabet Ibrăileanu spunea că aceasta ”nu e o poveste, ci o snoavă sau, mai just, rezolvarea unei
probleme de aritmetică într-o anecdotă cu scop moral.”^30
”O piesă de teatru a lui Ion Creangă”^31 este titlul unui articol din revista Luceafărul,
Numărul 1, 1910, al cărui autor este Emil Gârleanu care scoate în evidență faptul că Ion Creangă a
avut o tentativă de a scrie o piesă de teatru. ”Vorbise adesea prietenilor săi despre o piesă
țărănească, pe care o scria dar nimeni nu auzise niciun crâmpei din ea. Printre manuscrisele lui Ion
Creangă, am dat și peste o foaie, care cuprinde începutul unei piese de teatru, nu al unei piese
țărănești, dar al unei comedii a cărei eroi erau luați, fără îndoială, de pe natură, din mahalaua
Țicăului.”^32 Nu se știe dacă acestă piesă, cu titlul Dragoste chioară și amor ghebos o comedie în
trei acte care a fost finalizată deoarece singura dovadă este o singură foaie care a fost găsită printre
documentele răvășite ale scriitorului. Această modestă încercare de conturare a unei piese de teatru
a rămas, probabil, la faza de proiect.
În 1890 – 1892 apar Scrierile lui Ion Creangă cu o prefață de A. D. Xenopol.
Pe lângă faptul că humuleșteanul a fost un povestitor desăvârșit, acesta a fost și un prieten
devotat și îndrăzneț, negociator abil, dibace care nu se sfia să ceară ajutorul prietenilor sus-puși,
inimoși, precum Titu Maiorescu. Pe de altă parte, în scrisorile către prietenul său, Mihai Eminescu,
își descoperă latura melancolică și partea sensibilă a sufletului întristat de dorul amicului său.
(^28) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ion Creangă, introd. de Iulian Costache-Putna, Editura Nicodim
Caligraful, 2017, p.
(^29) George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și până în prezent, Editura SEMNE,
București, 2003, p.
(^30) Garabet Ibrăileanu, Scriitori români și străini, EPL, 1968. p. 151
(^31)
http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/luceafarul/1910/BCUCLUJ_FP280091
0_009_001.pdf, consultată în data de 30.03.
(^32)
http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/luceafarul/1910/BCUCLUJ_FP280091
0_009_001.pdf, consultată în data de 30.03.