Valorificarea_didactică_a_operei_lui_Ion_Creangă_în_ciclul_primar

Fiecare dintre giganți reprezintă o forță a naturii și fiecăruia Creangă îi făurește un portret unitar și
bine realizat în care se împletersc însușirile fizice grotești cu trăsăturile morale de o valoare
deosebită îmbinate cu doza de umor specific crengiană. Grotescul este accentuat și prin umanizarea
peisajului prin personificările neobișnuite ale tuturor elementelor din toate regnurile. Intonațiile din
vorbirea fiecărui personaj, exclamative și interogative, capătă o savoare specială. Limbajul aromat
cu precipitări, drăcuieli și invective întregesc personajele pe plan sonor, cuvintele expresive, alese
din sfere deosebite, expresiile idiomatice rare dau un colorit fonetic de o mare valoare: ”acuș vă
tâmuiesc”, ”a dracului lighioaie”, ”nu mai stinchești cu brașoave” ”nu-i trebuie nici țigan de laie
împotriva mea”, ”când te mânii, faci sânge-n baligă”. Creangă are puterea de a individualiza
personajele, prin fixarea gesturilor și cuvintelor exacte ale fiecărui personaj.
După ieșirea uriașilor din scenă interesul în basm rămâne exclusiv pe acțiune iar formulele
finale ale basmului sunt deviate spre o aluzie de protest social cu care basmul se încheie.
Fata babei și fata mosneagului , apărută la 1 septembrie 1877, în revista junimiștilor, cu o
temă clasică, fata bună, plină de calități, ilustrând etica populară si a scriitorului, este chinuită de
mama vitregă. Este răsplătită de Sfânta Duminică pentru toate faptele bune săvârșite. Pe tot
parcursul poveștirii se face simțit tonul moralizator prin aprobarea fetei și dezaprobarea
personajelor negative. Basmul este construit pe un paralelism prin derularea succesivă a faptelor
bune cu cele rele pentru a scoate în evidență învățătura morală, scriitorul regurgând adeseori la
prezentarea personajelor în antiteză. Chiar și drumul parsurs de cele două fete urmărește prezentarea
lor în antiteză, reliefând valorile morale surprinse. Personajele negative sunt evidențiate în
comparație cu fata moșneagului, peronajul negativ, care nu se desprinde cu nimic memorabil din
text, la fel ca și capra, Harap-Alb care sunt înfățișați dinamic doar prin prisma ocupațiilor
caracteristice stărilor lor.
Baba rea, personaj des întâlnit la Creangă, apare aici în ipostaza mamei vitrege, a maștereri
care împreună cu fiica ei ”o apucă de obraz” pe fata moșneagului și-l ”umple de bogdaprosti” pe
moș care e un gură-cască. Chiar și după ce dreptatea este restabilită și cele două sunt mâncate de
balauri, amintirea babei se păstrează în amintirea fostelor ei acțiuni ”numai atât că moșneagul a
rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-
i copt mălaiul”.
Prin ultima povestire, publicată în Convorbiri literare din 1 aprilie 1878, Ivan Turbincă ,
Creangă îi coboară pe pământ, pe un drum de țară, pe Dumnezeu și Sfântul Petru, umanizându-i și
transformându-i în doi țărani bătrâni ”vorbind ei știu de ce”, temându-se de hărțuiala ostașilor beți,
lipsiți de aureola specifică sfinților și care ulterior iau infățișarea a doi cerșetori la câte un capăt de
pod. Prin această povestire Creangă transpune lumea supranaturală a miturilor în dimensiunile
lumii reale, obiective a lumii țărănești. La fel ca și în celelalte povești, Creangă insistă în descrierea
scenelor cu draci, mai întâi face o intrare a dracilor in odaia lui Ivan, mulțimea glasurilor care
miorlăiau, orăcăiau, covăițau se auzeau tocmai când acesta era să ațipească. La fel de hazlie e și
intrarea dracilor în turbincă, unde ”încep a se cărăbăni unul peste altul ...de parcă-i aducea vântul”.
Povestirile lui Creangă diferă de povești prin profilul lor neunitar, natural lor cât și
finalitatea. Popa Duhul este un portret literar, Moș Nechifor Coțcariul are trăsăturile unei nuvele,
Moș Ion Roată și Unirea , Moș Ion Roată și Cuza Vodă sunt narațiuni cu caracter istoric, celelalte
sunt istorioare morale valoroase pentru concepția de viață a scriitorului care reiese din acestea.
Dintre acestea, Prostia omenească prin procedeele specific literaturii satirice se apropie marea
operă a lui Creangă. Ceea ce le diferențiază de povești e lipsa totală de fabulous, miraculous, cele
mai valoroase dintre ele îl înfățișează pe scriitor creând tipuri umane după modelele pe care le-a
cunoscut direct sau despre care a auzit. Aici îl întâlnim pe Creangă dascălul, care povestește nu
pentru a face literatură, ci pentru a-și învăța elevii lucruri utile, folositoare.