Valorificarea_didactică_a_operei_lui_Ion_Creangă_în_ciclul_primar

decembrie 1860. Creangă a avut cu soția o căsnicie foarte nefericită ramânând cu ea până în anul
1867, perioadă în care Ileana a părăsti domiciliul conjugal, lăsând copilul în grija soțului, acesta din
urmă obținând divorțul după șase ani, în 1873, când părăsește casa și devine liber de faptele sale.
La 19 decembrie 1859, Ion adresează mitropolitului Sofronie Miclescu o ”suplică” pentru a
solicita hirotonisirea ca diacon. După avizul duhovnicului, mitropolitul aprobă cererea de
hirotonisire. La început, slujește timp de patru ani ca diacon la Patruzeci de sfinți unde locuia cu
soția și cu socrul într-o căsuță în curtea bisericii; mai târziu trece la parohiile Sfântului Pantelimon,
Bărboi și Galata, în 1866 la manastirea Golia unde și locuia.
Dornic să-și amelioreze situația proastă de diacon, în 1864, începe să frecventeze Institutul
Vasile Lupu, instalat la manastirea Trei Ierarhi din Iași, ”cursul preparandal pentru școlile primare”.
La școala normală, Creangă-l regăsește pe vechiul său coleg de seminar, Ienăchescu și tot acolo-l
cunoaște, în 1864, pe Constantin Grigoriu, cu care mai târziu va colabora la redactarea mai multor
lucrări didactice. La Vasile Lupu, Creangă a fost un elev distins, iar directorul, Titu Maiorescu, i-a
decernat la sfârșitul anului 1864 premiul întâi. De atunci datează atașamentul respectuos și neclintit
al mareului povestitor pentru Titu Maiorescu. În cursul celui de-al doilea an la școala normală,
Creangă a fost numit, prin decretul din 5 noiembrie 1864, datorită sprijinului lui Titu Maiorescu
”institutor la clasa I” unde predă de la data de 7 mai. Continuă să studieze la Vasile Lupu și trece
examenul general de sfârșit de studii abia la 10 iunie 1865.
Frecventarea conferințelor lui Titu Maiorescu schimbă profund mentalitatea lui Creangă. Pe
de-o parte se amestecă în politică, fiind cunoscut în cercurile militare de la Iași, pe de altă parte, cu
mulți colegi, se ocupă de pregătirea și publicarea unor lucrări didactice. Creangă însuși spune că de
la 1866 la 1872 a făcut ”și politicale”, în 3 aprilie 1866 luând parte activă la mica revoluție. El
participă la alegerile electorale, luând cuvântul. Făcea parte din fracțiunea liberă și independentă,
depunându-și chiar candidatura în alegerile legislative, fără succes deoarece nu a fost luat în serios.
Slujbele religioase, orele la clasă, întrunirile politice nu erau suficiente pentru activitatea lui
Ion Creangă, motiv pentru care imediat după ce a părăsit școala normală, s-a hotărât să publice, în
colaborare cu câțiva foști colegi lucrări didactice pentru uzul școlilor primare.
În 1868, Creangă intră într-un conflict cu superiorii săi eclesiastici care se va termina peste
trei ani prin destituire.
În 1870, Creangă este numit institutor la școala nr. 2 din Sărărie, cartier al Iașului.
La puțin timp, după 11 octombrie 1871, după ce a luat la cunoștință hotărârea consistoriului,
tânărul diacon își lepădă rasa, eveniment care a făcut, la Iași, o mare vâlvă. La 15 iunie 1872,
Mitropolitul scrie Ministerului Instrucțiunii Publice pentru a înștiința despre suspendarea cu care
fusese pedepsit diaconul. În urma acestei comunicări, Creangă a fost destituit din postul de
institutor. După 11 octombrie, Creangă locuia la Golia avându-l cu el pe fiul său, Constantin, de
care se ocupa o guvernantă, doamna Braun, aceasta dând copilului și lecții de germană. După
părăsirea bisericii se stabilește în bojdeuca de pe strada Țicăul-de-Sus, numărul 4. Cere
ministerului un nou post dar spre dezamăgirea lui răspunsul nu e favorabil. Lipsit de mijloace
financiare, dând dovadă de o mare energie după cele două grele lovituri, începe să facă negoț,
închiriind un debit de tutun în strada Primăriei, nu departe de Mitropolie.
În același an 1872, își dă fiul de nici doisprezece ani la școala militară din Iași, având fără
îndoială, mari greutăți. În momentul în care s-a instalat în bojdeucă, Creangă ia în serviciu pe
Ecaterina Vartic care este considerată membru al familiei și nu servitoare sau guvernată.
În 1874, la treizeci și patru de ani, Titu Maiorescu devine ministru al Instrucțiunii Publice
și, printr-un decret în 27 mai, îl reintegrează pe fostul său elev în funcție.
În 1875, Creangă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, care era pe atunci revizor școlar.
Eminescu i-a apreciat talentul și l-a îndrumat să scrie iar mai târziu l-a dus la Junimea. Publicarea
primei povești a lui Creangă în revista Convorbiri literare, la 1 octombrie 1875, presupune ca
povestitorul a intrat la Junimea cel târziu în cursul lunii septembrie.