prieten , Mihai Eminescu. Pe la jumătatea lunii decembrie, tipograful Ionescu îl găsește ascuns în
bojdeucă. Era bolnav, dornic glumă dar conștient de faptul că sfârșitul este aproape.
În ziua de 31 decembrie 1889, povestitorul intră pe la vremea prânzului în tutungeria lui de
pe strada Galiei, 51, unde se află fratele său, Zahei. Azi, Creangă se prăbușește pentru ultima oară.
”Vremea era urâtă, a ploaie și zăpadă îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului
(așa cel puțin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51 unde se afla frate-său Zahei.
Era o prăvălie întunecoasă și urâtă, cu o mică odăiță în fund, dând spre o curte muradară. Aci
Creangă se prăbuși deodată, lovit de atac și de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se
pare (amintirea contemporanilor era cețoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă. Unii și-aduc
aminte că au ridicat mortul din Țicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului”^6 rememorează
criticul literar George Călinescu episodul morții povestitorului neamului nostru, Ion Creangă.
La 2 ianuarie 1890, Creangă este înmormântat fără niciun fel de fast la cimitirul Eternitatea
din Iași. Deoarece ferparurile nu au fost distribuite la timp, n-a fost însoțit pe ultimul său drum
decât de un mic cortegiu de rude, prieteni, studenți și elevi ai școlilor publice. Când groapa de la
Eternitatea a fost acoperită cu pământ, rude și prieteni apropiați cercetară prin bojdeucă, fiul
Constantin găsind pe undeva strânși destui bani. Hotărăște să ofere 9000 de lei pentru tipărirea
operei tatălui său.
1.5. Ion Creangă – diacon ................................................................................................
Așezat de criticii literari în categoria marilor clasici, alcătuind triunghiul literaturii române
alături de Eminescu și Caragiale, Ion Creangă a fost de profesie preot ”de mir”, slujitor al bisericii
timp de 11 ani. Înainte de a fi preot, Creangă a fost un creștin animat de o morală creștină sănătoasă,
ascunsă sub masca înșeltoare a ironiei și umorului la adresa tagmei preoțești.
Fiind foarte apropiat de mama sa, copilul Creangă i-a făcut pe plac acesteia și după
desfințarea școlii de la Fălticeni, a ”fabricii de popi”, a ajuns la seminarul teologic de la Socola, din
Iași, unde urmează doar cursul inferior și primește atestatul, într-un final. După cum spune și
George Călinescu în Viața și opera lui Creangă , acesta nu era dedicat în totalitate vieții bisericești,
nerespectând întru totul canoanele bisericești, mai mult zburându-i gândul la fete și la scăldătoare.
Cu toate că a respectat dorința mamei, după terminarea școlii de la Socola, Creangă nu se
gândește să intre în rândul preoților, acesta tânjind după casa și locurile părintești și nici nu simțea
vreo chemare apostolică. Sărăcia in Humulești, lipsurile materiale, lipsa de perspective din locurile
de baștină îl fac pe tânărul Creangă să se întoarcă la Iași și să iși găsească un rost profitând de
studiile pe care le-a făcut.
”Clericul Creangă se reîntorcea la Iași tocmai în clipa în care începea era profesorilor și a
noii burghezii liberale. Acum un țăran ca el își găsește semenii printre popi, învățători, profesori și
sălile de curs deschise oricui țin locul saloanelor în care n-ar fi putut intra. Înscrierile lui pe la
felurite școli vin și dintr-o plăcere de cetățean de clasă nouă de a intra peste tot, de a se simți om”^7
notează George Călinescu.
Ajuns iarăși în Iași, Creangă vrea să devină diacon însă nefiind căsătorit nu putea fi
hirotonisit. Anectoda relatată de George Călinescu spune că preotul Ivanciu întâlnindu-l într-o zi pe
ulițele Iașiului i-ar fi zis: ”- Măi băiete, nu-i păcat de tinerețile tale să umbli așa teleleu? ... Mai
(^6) George Călinescu, Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Litera Internațional, București-
Chișinău, 1998, p.
(^7) George Călinescu, Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Litera Internațional, București-
Chișinău, 1998, p. 66