DEMERSUL DIDACTIC
1. Moment organizatoric
Se creează condiţiile optime pentru desfăşurarea lecţiei: pregătirea materialului didactic
necesar, îndrumarea elevilor în activitatea de pregătire.
2. Captarea atenției
Din cauza faptului că elevii sunt în regim simultan, subiectul lecției este același pentru
ambele clase,(atunci când există această posibilitate). Clasa aVI-a are ca noțiuni noi, conform
programei, acordul adjectivului cu substantivul determinat în gen, număr și caz și posibilitățile
combinatorii ale adjectivului. Sarcinile clasei vor fi atât individuale, cât și colective, în funcție
de parcursul didactic.
Interesul elevilor este stârnit printr-o discuție care pornește de filmul de aventură și
comedie „Peter Iepurașul” pe care elevii l-au vizionat în cadrul Școlii Altfel.
Elevii vor avea la dispoziție imagini cu personaje din film pe care trebuie să le
caracterizeze, înșiruind cât mai multe însușiri ale acestora. ( Anexa 1 )
În urma acestei activități cu caracter ludic, profesorul conduce o conversație menită să
evidențieze titlul lecției de zi.
3. Enunțarea subiectului și a obiectivelor lecției
Voi anunța lecția nouă și voi scrie titlul pe tablă. Voi enunța obiectivele lecției, formulate
pe înțelesul elevilor. Voi detalia obiectivele și voi propune elevilor planul de lucru, rezultat din
detalierea acestora
4. Dirijarea învățării
Cu ajutorul elevilor, se va formula și apoi se va nota definiția adjectivului.
Elevii primesc o fișă de lucru, pe baza căreia vor descoperi acordul adjectivului cu
substantivul determinat după gen, număr și caz , clasificarea adjectivelor (propriu-zise, provenite
din verbe la participiu), clasificarea adjectivelor din punctul de vedere al formei acestora
(variabile și invariabile), locul adjectivului, funcția sintactică a acestuia într-o propoziție, rolul
articolului demonstrativ, posibilitățile combinatorii ale adjectivului.
Conținuturile vizate de programa sunt predate clasei aVI-a și reactualizate cu clasa aVII-
a, în timp ce elevii claei a V-a lucrează individual.
5.Obţinerea performanţei
Se realizează cu ajutorul jocului didactic, intitulat „Magic Box”. „Magic Box” este o
cutie care conține 16 căsuțe individuale. În fiecare căsuță va fi amplasată câte o întrebare despre
adjectiv și o surpriză pentru cel care răspunde corect. În cazul în care elevul nu știe răspunsul la
acea întrebare, poate cere ajutorul unui coleg, cu condiția să împartă surpriza primită. Dacă
niciun elev nu știe răspunsu, surpriza rămâne în cutie.