Poveștile și povestirile sunt primele publicații ale marelui scriitor. Înainte de a debuta în
revista junimiștilor, Convorbiri literare, Creangă publica trei povestiri, în 1874, în lucrarea
pedagogică Învățătorul copiilor.
Opera lui Creangă ia ființă într-un moment de avânt cultural, când mișcarea junimistă a
atras unele dintre cele mai complexe și diverse personalități din țară. Scopul acestor personalități,
aflate sub îndrumarea lui Titu Maiorescu a fost acela de înnoire a culturii românești prin combaterea
”beției de cuvinte”, a demagogiei, a pseudo-culturii și prin promovarea culturii și a științei, unei
limbi literare legată de graiul din popor, prin susținerea creațiilor artistice de valoare. Prin Soacra
cu trei nurori , Creangă nu imita pe nimeni, nu urma pașii niciunui predecesor deoarece povestea nu
se asemănă nici cu Făt- Frumos din Lacrimă a lui Mihai Eminescu, nici cu poveștile stereotipe ale
lui Ioan Slavici, nici cu cele ale lui Petre Ispirescu, această creație reprezentând o deschidere spre
sufletul neamului. Prin Ion Creangă intră în literatură neamului nostru însuși poporul român ca erou
veșnic, artistul humuleștean folosind mijloace populare de creație pentru a începe impunătoarea
clădire a celorlalte povești și a Amintirilor. Încă de la debut, prin opera lui Creangă orice străin care
nu știe nimic despre poporul nostru ar putea să-și facă o imagine despre spiritualitatea și înălțimea
artistică a acestuia.
Tipărirea postumă a operelor lui Creangă a ridicat unele dificultăți legate de clasificarea
scrierilor artistului humuleștean. Editorii au încercat să ordoneze într-o oarecare măsură părțile
publicate de autor în manualele școlare, în revistele vremii sau rămase în manuscris. Veridică sau
nu, dificultatea divizării, a compartimentării - scrieri didactice, povești, povestiri, basme, amintiri -
arată unicitatea acestei opere.
Opera lui Creangă evocă un om teluric, aflat departe de civilizatia orașului, avându-l ca
precursor pe povestitorul popular, creatorul anonim al folclorului românesc. Creațiile
humuleșteanului au luat naștere din simplitatea basmului popular, din suculeța vorbirii populare, din
profunzimea proverbelor populare și a zicătorilor, din căldura folclorului autentic. ”Creangă este o
expresie monumentală a naturii umane în ipostaza ei istorică ce se numește poporuul român, sau,
mai simplu, e poporul român surprins într-un moment de genială expansiune”.^35
Deși inspirate din folclor, și cu teme comune altor creații, prin amprenta specifică a
creatorului humuleștean, acestea rămân unice, reflectând imaginea vieții rurale specifică satului
românesc, limba vorbită reprezentând chintesența vorbirii noastre populare de la mijlocul secolului
al XIX-lea.
Criticii, în unanimiate, sunt de părere că dintre contemporani, Eminescu, tovarășul său de
suflet, a fost cel care a văzut încă de la început genialitatea țăranului din Humulești. Poetul a găsit în
Creangă “un rezervor folcloric inepuizabil și un instrument de expresie original”.^36
Citind poveștile lui Creangă remarci în ele personaje ce par a fi vii în jurul cărora se țese o
acțiune reală plasată într-un spațiu cât se poate de definit.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga consideră că valoroasa operă a lui Creangă a apărut în
literatura română deoarece momentul istoric o cerea și nu datorită strădaniilor bine intenționaților
Miron Pompiliu, At. Marienescu (prietenii lui Eminescu), T. Arsenie, N.D. Popescu și chiar Petre
Ispirescu.
Slavici, Eminescu și Odobescu au prelucrat și ei folclorul în aceeași vreme însă s-au axat pe
o altă linie a creației, imprimând creațiilor lor inspirate din folclor amprenta propriei formații
culturale. În Făt–Frumos din Lacrimă sau Călin, file de poveste , Eminescu a dăruit basmului
popular belșugul descrierii romantice și al lirismului, pe când în Luceafărul sau Miron și frumoasa
fără corp a introdus ideea filozofică. Slavici, țăran ca și Creangă, valorificator al simțului
(^35) George Călinescu , Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Litera Internațional, București-
Chișinău, 1998, p. 209
(^36) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ion Creangă, introd. de Iulian Costache-Putna, Editura Nicodim
Caligraful, 2017, p. 11