Regatul Romaniei

Primul pas spre prea-mărirea Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut în anul 1864, prin Decretul organic
pentru înființarea unei autorități sinodale centrale. Primul articol prevedea clar: "Biserica Ortodoxă Română este
și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină în ceea ce privește organizația și disciplina". În
același an a luat ființă Senatul României, primul președinte al Senatului fiind Mitropolitul Ungrovlahiei, Nifon
Rusăilă (1789-1875). În anul următor, Mitropolitul Nifon Rusăilă a fost ridicat la rangul de Mitropolit Primat iar
în Moldova a fost înălțat în scaun Mitropolitul Calinic Miclescu. S-a realizat astfel o "uniune personală" între cele
două scaune mitropolitane, dar setea de grandoare a boierilor de viță nu a fost satisfăcută doar cu atât. Domnitorul
Alexandru Ioan Cuza a fost înlăturat în noaptea de 10 Februarie 1866 printr-o lovitură de stat. În ziua următoare,
sub președenția Mitropolitului Nifon, o ședință extraordinară a Camerei reunită cu Senatul a hotărât chemarea pe
tron a unui Prinț dinastic, un arbitru împarțial între casele boierești, totodată un garant al legăturilor de sânge cu
una dintre marile puteri al Europei. După consultarea Puterilor Garante, a fost ales Prințul Karl Ludwig von
Hohenzollern Sigmaringen, nepot al Împăratului Napoleon al III-lea prin mama sa Josephine Louis de Baden,
nepoată a Împărătesei Josephine de Beauharnaise și nepot al Regelui Wilhelm Hohenzollern al Prusiei, prin tatăl
lui, Prințul Karl Anton, fost prim ministru al Prusiei. Alegerea a fost confirmată în urma unui plebiscit general
organizat în luna Aprilie, când 689 969 de alegători s-au pronunțat în favoarea prințului, față de 2 248 împotrivă.
Înălțat pe tron la data de 10 Mai 1866, prințul a rostit în discursul său: "Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu
am devenit român... Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voință tare de a face binele, un devotament
fără margini către noua mea patrie...". În urma unei vizite de protocol la Constantinopol, în timpul căreia Prințul
Carol a recunoscut și reafirmat statutul de vasalitate, Sultanul Abdul Aziz (1830-1876) a emis firmanul de
confirmare, la data de 23 Octombrie 1866. Prima Constituție a țării s-a adoptat la 29 Iunie 1866, pentru a conferi
domnitorului dreptul de a numi persoanele aflate în funcții publice, de a conferi gradele militare, de a comanda
armata și de a bate monedă. În calitate de judecător suprem, avea și dreptul de a sancționa legile nou propuse, de a
amnistia condamnați sau de a comuta pedepsele. Totodată, puterile conducătorului au fost declarate ca fiind
ereditare, pe linie masculină, prin dreptul de primoprogenitură. În ansamblul lor, cele 133 de articole au pus
bazele noului stat modern. În spiritul reformelor inițiate de Tanzimat-ul turcesc, noua constituția a condus spre
modernizarea administrație după modelul regatelor occidentale. Măsuri similare au fost luate și în interiorul
Imperiului Otoman. Astfel, în anul 1867 guvernatorul Eyalet-ului pentru Egipt și Sudan a primit titlul de Khediv
(vicerege), în Serbia boierul Milos Obrenovic (1860-1868) a obținut titlul de Prinț, Ungaria a format în anul 1866
"uniunea personală" cu Austria, Croația a fost atașată la Imperiul Austro-Ungar în anul 1867, apoi Bosnia și
Herțegovina au fost frământate de revolte populare, începând cu anul 1875. Prea bunele relații ale Sultanului
Abdul Aziz cu Împăratul Napoleon al III-lea și cu Împăratul Frantz Joseph au condus la destituirea și apoi
asasinarea sa, de către partida antireformistă. Tensiunile nou create au condus progresiv spre războiul din anii
1877-1878. În câteva decenii, toate marile imperii ale Europei s-au restructurat și reformat. Casa Regală a
României a luat ființă în anul 1869, prin căsătoria Prințului Carol cu Prințesa Elisabeth Ottilie Louise de Wied.
Prin tatăl ei, Elisabeta era înrudită cu Prinții Electori ai Germaniei și Prusiei, iar prin mama sa cu Casele Princiare
ale Olandei, Suediei, Norvegiei și cu Familia Imperială a Rusiei. Prima lucrare a Doameni Elisabeta a fost
ridicarea unei biserici pentru Azilul din curtea Palatului Cotroceni. În același an a fost inaugurat noul sediu al
Universității București și s-a pus piatra de temelie pentru Catedrala Romano Catolică Sfântul Iosif.