Grecia, Albania și Macedonia
Regatul Greciei a luat ființă în anul 1832 sub sceptrul Regelui Otto Friedrich Ludwig de Wittelsbach
(1832-1862), fiul Regelui Ludwig I al Bavariei căsătorit cu Ducesa Amalia de Oltenburg din Casa de Holstein
Gottorp. A fost succedat de Regele George I de Schleswig Holstein Glucksburg (1863-1913), căsătorit cu Marea
Ducesă Olga Constantinova nepoata Țarului Nicolae I al Rusiei. Fiul acestuia, Regele Constantin I de Glucksburg
(1913-1917 și 1920-1922) căsătorit cu Prințesa Sofia de Prusia a alternat cu fratele său Alexandru de Glucksburg
(1917-1920), căsătorit cu Aspasia Manos. A fost succedat de fiul său cel mai mare, Regele George II de
Glucksburg (1922-1924 și 1935-1947) căsătorit cu Prințesa Elisabeta a României, fiica cea mai mare a Regelui
Ferdinand, urmat de Regele Paul I Glucksberg (1947-1964) căsătorit cu Prințesa Frederica de Hanovra, apoi de
Regele Constantin II de Glucksburg (1964-1973) căsătorit cu Prințesa Ana Maria a Danemarcei. Albania s-a
proclamat principat independent în anul 1914, sub sceptrul Prințului Wilhelm de Wied, nepotul Reginei Elisabeta
a României. În anul 1928 a fost proclamat Regatul Albaniei, sub sceptrul Regelui Ahmet Muhtar Zogolli
(1928-1939). Macedonia de Nord a fost parte integrantă a Imperiului Otoman, apoi începând cu anul 1929 a făcut
parte din Regatul Yugoslaviei. Printre fundațiile și reședințele familiei regale se numără: Palatul Syntagma
construit de Regele Otto și renovat de Regele George, Palatul Muzeului Athenei, Turnul Reginei Pyrgos
Vasilissis, Grădinile Naționale din Athena, fondate în anul 1939 de regina Amalia, villa Mon Repos din Insula
Corfu și Palatul Tatoi din Dekeleia (necropola familiei) zidite de Regele George I. Alături de familia regală,
printre edilii și arhitecții de seamă ai Greciei s-au numărat: Nikolas Balanos, Kostas Biris, Ioannis Despotopoulos,
Lysandros Kaftanzoglou, Panagios Kalkos, Patroklos Karantinos, Stamatios Kleanthis, Anastasios Metaxas,
Anastasios Orlandos, Xenophon Paionidis, Demetrios Pikionis, Pericles Sakellarios, Stamatis Voulgaris, precum
și oaspeții străini Theophil Hansen, Eduard Schaubert, Ernest Hebrard și Ernst Ziller. Construcții și clădiri
reprezentative au fost: Stadionul Panathenaic cu 30 000 de locuri (1896), Catedrala Metropolitană a Buneivestri
din Athena (1862), Academia Athenei (1859), Univesitatea din Athena (1859), Biblioteca Națională (1888),
Teatrul Apollon (1872), Primăria din Athena (1874), Clădirea Vechiului Parlament (1875), Basilica Sf. Dionysius
Aeropagul (1865), Biblioteca Korais din Chios (1885), Teatrul Municipal din Pireu (1895), Școala Zosimaia din
Ioannina (1905), Banca Națională a Greciei (1928), Prefectura din Lesbos (sec XX), Biserica Doamna Noastră din
Tinos (1830), Vila Mordoch din Thesalonki (1905), Școala Experimentală din Thesaloniki (1930), Banca
Națională din Nafplio (1930). Evenimente de seamă din epocă au fost: Inaugurarea Canalului Corinth (1893) și
Jocurile Olimpice de la Athena din anul 1896. În Albania principalul edil și arhitect a fost Primul Ministru Eshref
Frasheri. La reconstrucția după război au contribuit cu proiecte arhitecții italieni: Florestano Fausto, Armando
Brasini, Gerardo Bosio, Castellani, A. Staccioli, A.M. Ragazzi, M. Sacco, circa 70 % dintre firmele de construcții
fiind italiene. Tirana a devenit noua capitală, iar principalele proiecte au fost Piața Skanderberg și Centrul
Ministerial. Pentru Macedonia, cel mai reprezentativ arhitect a fost Andrey Damyanov cu peste 40 de proiecte,
printre care: biserica Mănăstirii Osogovo, biserica Maicii Domnului din Novo Selo și biserica Sf. Nicolae din
Kumanovo. După anul 1928 reconstrucția s-a făcut prin arhitecții jugoslavi: Branislav Kojic, Milan Zlokovic, Jan
Dubovy, Dusan Babic. Clădiri semnificative din epocă au fost Palatul Ristik Spitalul Orășenesc, Autogara și
Teatrul Național din Skopje, strada comercială Sirok Sokak din Bitola. Capitala Greciei, Athena a crescut în
progresie geometrică: 6 000 de locuitori în anul 1834, 63 000 în anul 1879, 111 000 în anul 1896, 167 000 în anul
- Capacitatea portului maritim a crescut și ea de patru ori, de la 250 000 tone în anul 1875, la peste un milion