7perioadele de administraţie rusească, concomitent cu săparea şanţului de delimitare a ora-
şului, al cărui traseu trecea pe aici. O veche imagine a acestei „rohatce” a fost imortalizată,
pe la 1830, de către pictorul rus Worobieff (colecţia Muzeului de Artă din Iaşi). Nu întâm-
plător, lângă barieră a fost amenajată şi Casa Poştelor, unde se aflau trăsurile şi caii ce asi-
gurau serviciile de poştalion şi ştafetă.
Copoul mai prezenta un avantaj pentru cei care locuiau aici în vremurile de odinioară:
înălţimea oferea o frumoasă privelişte asupra oraşului vechi. Casele de aici aveau privelişte,
„belvedere” (sau „vue”, cum am spune astăzi). Reşedinţele boiereşti de aici îşi „anexau” ima -
ginea oraşului ca un privilegiu al confortului propriu, ca un tablou bun de pus în ramă. Este
de înţeles că există mai multe reprezentări ale oraşului Iaşi văzut dinspre Copou. De aceea
propunem un asemenea traseu descendent pentru ilustrarea capitolului introductiv, urmând
ca prezentarea „pas cu pas” din capitolele următoare să fie făcută în ordine ascendentă.
Un plan realizat în 1807, ne arată configuraţia locului de la poalele Copoului, de acum
două secole, mult înainte de apariţie Pieţei Jockey-Club, sau a Pieţii Eminescu de astăzi. Pla-
nul a fost făcut pentru a arăta proprietăţile bisericii Sf. Nicolae cel Sărac, ce se afla cândva pe
locul Casei Studenţilor. Poate fi văzută însă şi casa Manolache Balş, viitorul sediu al Jockey-
Clubului, precum şi locul lui Ioniţă Cerchez pe care se va înălţa Palatul Fundaţiei Ferdinand.
În partea de jos, este reprezentată Râpa Galbenă, mult înainte de amenajare.
Cercetarea istoriei caselor de la Copou nu a fost o întreprindere uşoară, având în vedere
faptul că multe au dispărut între timp. O altă dificultate este faptul că imobilele şi-au schim-
bat numerele din adresă de două-trei ori, ceea ce face mai complicată identificarea lor. Putem
însă remarca faptul că, după logica edililor, casele erau numerotate din deal spre vale. Nu-
merele fără soţ erau pe partea stângă a străzii Copou (partea cu Universitatea), iar numerele
cu soţ erau pe partea dreaptă. Numerotarea veche a imobilelor (folosită aici), cea din dosarele
de Arhivă, introduce o anumită logică şi ordine în studierea acestora.
În final, putem spune că ne aflăm abia la început... Cercetarea se cuvine să fie aprofun-
dată, pentru a putea coborî în toate cazurile, la proprietarii din secolul al XIX-lea ai pămân-
tului şi caselor de la Copou, ba chiar şi în veacurile anterioare, acolo unde firul istoriei o
permite...