Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Dar pe când aºa ei, colo, chiuiau mai cu-nfocare,
Numai ce sã vezi? Pãcalã, d-unde sta lungit, rãsare.
Strigã: – Sai, stãpâne! n-auzi, cum îþi urlã lupii-n vatrã?
Ea ºi el atunci rãmas-au muþi, ca niºte stâlpi de piatrã.
Iarã Stancu-i la cumãtru, numai dintr-o sãriturã.
ª-unde începe, frãþioare, a-l croi c-o scurtãturã!

• Valeu! ce faci, bade Stancu? Stãi! morarul se ruga
  Stãi! sã nu mai dai! Ajunge!
  
  
  • Ba mai na, cumetre, na!
    Te mai þii dupã nevastã? Mi-o mai scoþi din minþi? ªi dã-i!
    De-a scãpat abia sãrmanul, cu spinarea vânãtãi.
    ªi i-a prins bãtaia bine! Câte zile-a mai trãit,
    De cumãtrã-sa, de-atuncea, dor lui nu i-a mai venit,
    D-apoi dânsa, pãruialã ce-a mâncat... Hristoase Sfinte!
    Cred cã ºi pe ceea lume are sã-ºi aducã-aminte.
    Dar îi fu ºi ei spre bine, cãci pe urmã i-a trecut
    Pofta de drãcii, ºi soaþã cumsecade s-a fãcut.
  
  
  
  

Iar Pãcalã, dup-acestea, zise gazdei: – Ei, de-acum
ªtii ce? sã rãmâi cu bine. Eu te las... o iau la drum.
Stancu s-a uitat la dânsul: – Cum? îþi arde de glumit?

• Nici o glumã, bade Stancu. Vremea azi mi s-a-mplinit.


• Vai de mine!... cum se poate de-mplinit sã pomeneºti,
  Când abia-nceput-ai anul?
  
  
  • Aº, te-nºeli! nu-þi aminteºti?
    Ce þi-am spus eu la tocmealã? Nu cu anul mã-nvoiesc:
    Pânã þi-or urla în vatrã lupii, am sã te slujesc!
  
  
  
  


• He... norocul sã te batã! Stancu, dumerit, grãi.
  Rãu îmi pare! Dar cu sila nu voiesc a te opri.
  ªi luând arginþi, o mânã: – Iacãtã-þi simbria, þine!

El vârî-n ºerpar arginþii. Apoi: – S-auzim de bine!