Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

ªi aleargã-n lungul curþii, glãsuind: – Sãriþi! foc, foc!
Auzindu-l slujitorii, în picioare-au fost pe loc.
Apã toþi cãrau în doniþi, ºi-o turnau peste vãpaie.
Auzise ºi boierul strigãtele din odaie
ªi sãri din pat sã meargã repede la stins ºi el.
¤nsã-n prag... deodat-aminte îºi aduse de inel.

• Ia stãi! se gândi. ªi-l scoase, îl dãdu cucoanei: – Þine!
  Eu pe-afarã... cine ºtie? Tu, o sã-l pãzeºti mai bine.
  Dar abia ieºi stãpânul. Zvâc! Pãcalã – din pridvor,
  Unde-ascuns la geam stãtuse – intrã-n casã biniºor.
  Lângã pat se furiºeazã, la cucoana, ºi-i grãieºte
  (Ca ºi când ar fi boierul): – Nu-i nimic, te liniºteºte!
  Focu-i stins. Ia dã-mi inelul, ºi-apoi dormi nainte, dragã!
  Cuconiþa, somnoroasã, biata, d-unde sã-nþeleagã
  Cã acela ce-i vorbeºte, nu-i boierul, ci e sluga?


• Na! rãspunse... Iar Pãcalã, înhãþând inelul... fuga!
  A ieºit cu el pe uºã, fãr-a mai grãi nimica.
  ..................

Iatã-n urmã ºi boierul: – Ei, ne-a fost degeaba frica.
Niºte paie-ardeau, departe ºi s-au stins pe loc. Pãcat,
Numai pentru-atâta lucru, somnul cã ni l-am stricat!
Unde mi-e inelu’ dã-mi-l... Ea se uitã cu mirare:

• Ce inel sã-þi dau, bãrbate!
  
  
  • Mai mã-ntrebi?! Glumeºti, îmi pare.
    Doar inelul care-n mânã þi-l pusei când am plecat!
  
  
  
  


• Eºti în minþi? Mai adineaori, n-ai venit ºi þi l-am dat?!
  ªi cu el în mânã, grabnic, n-ai ieºit pe uºã iarã?


• Eu, nevastã? Vai de mine! Uite-acuma viu de-afarã.


• Aº! se poate? Fugi de-acolo, omule, doar nu-s nãucã!
  Sau, în lipsa ta, pe-aicea, n-o fi fost doar vro nãlucã.