Ispr[vile lui P[cal[* * *S-aºezar-apoi la masã. – Ei, aºa mai zic ºi eu!
Se gândea voios Pãcalã, din purcel cãrând mereu.
ªi-a cinat... împãrãteºte! Dar bãrbatu-abia-nghiþea.
Fiecare-mbucãturã parcã-n gât i se oprea.
Iar la urmã, dupã cinã, spre Pãcalã lung el catã:
- ªtii ce, vere? Vinde-mi mie pielea asta minunatã.
- Sã þi-o vând? grãi Pãcalã, speriat privindu-l. Vai!
Cum te-ai ºi gândit, creºtine?- Frate! n-ai vrea sã mi-o dai
Nici când þi-aº plãti-o bine? - Ha-ha-ha! Sã mi-o plãteºti?
Are preþ aºa un lucru? - Ce-mi ceri? Dau oricât voieºti?
ªi-a-nceput pe ea sã-i deie: lei o sutã, douã, trei!
Cã era bogat... Dar geaba! - Nici c-o mie-n cap nu vrei?
- Frate! n-ai vrea sã mi-o dai
- Nu pot, nene, nu-mi dã mâna!
- Bine... adã mâna ici,
¤þi adaug lâng-o mie... încã trei mii. Ce mai zici?
- Bine... adã mâna ici,
- De! rãspunse-atunci Pãcalã. ªtiu ºi eu ce sã mai zic?
Altuia – fereºte Doamne! – n-o dãdeam... pentru nimic!
Dumitale însã... na-þi-o. Nu de bani îmi este mie,
Crede-mã! Þi-o dau fiindcã prea te vãd om de-omenie.
...................
Omul, dupã ce-i plãteºte preþul cum s-au învoit,
¤ntr-un cui agaþã pielea. Cât era de mulþumit!
- Pot sã plec de azi în tihnã, oriºiunde – ce-mi mai pasã?
Pielea asta o sã-mi spuie, tot ce se petrece-n casã!
...................