Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Iar Pãcalã? vârã-n pungã patru mii de lei, bani gheaþã;
Se trânteºte lângã vatrã, doarme, pânã dimineaþã.
Dimineaþã-n zori, se scoalã... ºi luându-ºi bun rãmas
De la cei ce-l gãzduirã, hai la drum, cu sprinten pas.
Soþul stete pe acasã ce-a mai stat, apoi s-a dus
Unde-avea ºi el cu carul de plecat, la deal în sus.
La izvor, sub deal, Pãcalã l-aºtepta, ºi-i iese-n cale:

• ªtii ce, bade, pentru piele prea-mi dãduºi din gros parale!
  Altuia, de... nu zic! însã, dumitale... mã gândesc
  Nu-i frumos sã-þi iau atâta. Zece lei doar îmi opresc;
  Iarã ceilalþi, adã mâna, þine-i, c-o sã-þi prindã bine!
  Omul auzind acestea: – Cum se poate? vai de mine!
  Nu-i venea sã ieie banii. Ba cã-i pungã, ba cã-i teacã!
  Dar Pãcalã-i pune-n mânã, fãr-a-l mai ruga, ºi pleacã.


• Mãi! ce om! gândea românul. I-auzi! bani sã nu voiascã!
  Apoi hai ºi el-nainte, cãtre stâna-i ciobãneascã.

* * *

Hoþomanca de nevastã nu-ºi gãsea, de ciudã, loc.
Ochii-i aruncau spre pielea cea din cui priviri de foc.

• Ce... de azi... cu strajã-n casã eu sã stau necontenit?
  ªi sã nu mai am pe lume, cât trãi-voi, ceas tihnit?
  Uf! când îmi aduc aminte, parcã nu ºtiu zãu ce-mi vine!
  Cum sã scap de pielea asta? Cum sã scap? A, las pe mine!
  ªi-a sãltat în sus capacul unei lãzi. Acolo-n ladã
  ¤ntr-un colþ, avea ºi dânsa bani puºi bine, o grãmadã:
  Taleri, galbeni, despre care povestea cam multe satul,
  Dar, precum se-ntâmplã-adesea, nici nu bãnuia bãrbatul.
  Când i-a strâns? ºi cum? de unde? Numai dumneaei ºtia!
  Deci din ladã bani ea scoate, mulþi... apoi la drum o ia
  Sã gãseascã pe Pãcalã. Merge-n fugã dupã el!