Ispr[vile lui P[cal[ªi-l ajunge-ntr-o pãdure:
- Hei, drumeþe! stãi niþel!
Nu-i vrun chip, cu pielea ceea vorbitoare... nu se poate
Ca s-o fac cumva sã-ºi piarzã darul de-a mai spune toate?
Uite! (zice, arãtându-i banii strânºi într-o basma,
ªi lovindu-i ca sã sune) Zãu, învaþã-mã ceva,
Ce vei ºti. ªi vezi tu ãºtia? Na! sã fie toþi ai tãi:
Cât îþi dete ºi bãrbatu-mi, tocmai patru mii de lei.
Când aude-aºa Pãcalã: – Iacã mãi!... în gând ºi-a zis,
Alte patru miiºoare... De! pe semne-aºa mi-e scris:
Patru mii sã iau, în capãt! patru mii de lei, pe piele!
ªi-n ºerpar vârî bãnetul. – Lasã, cã te-nvãþ eu, lele!
ªtii ce? Ieºi cu pielea mâine la izvor. Stropeºte-o-n zori
Cu stropi reci prin sitã nouã strecuraþi... de nouã ori.
Sã mai faci cu mâna dreaptã peste ea vro nouã cruci,
Pune-o-n cui la loc pe urmã, grijã-n veci sã nu-i mai duci! - Bun, îþi mulþumesc!
ªi ºterge-o, înapoi spre sat, nevasta
Fericit, ca dânsa, cine mai era pe lumea asta? - Iatã-mã scãpatã! N-a vrut sã-þi ajute Dumnezeu,
Ai plãtit degeaba straja, bãrbãþele dragul meu!
Iar Pãcalã? hai ºi dânsul, prin pãdurea de tufani,
Mai departe, spre cãminu-i, cu ºerparul plin de bani.