Petre Dulfu- Da, aºa-i! mai mulþi rãspuns-au.
- Aº! le zise supãrat
Cel d-întâi. De unde? Glasul înadins ºi l-a schimbat
Sã ne-nºele vrea, tâlharul, doar l-om dezlega cumva!
Nu pricepeþi ºiretlicul? Parcã noi vom asculta.
Parc-o sã-l lãsãm din mânã. Las’ cã ºtim ce facem doarã,
N-ai sã ne mai tragi, Pãcalã, d-azi nainte tu pe sfoarã!
Hai, tovarãºi, sus odatã!... apucaþi colea de sac.
.................
- Aº! le zise supãrat
ªi-nhãþându-l strâns, aruncã, iute, pe vãcar în lac.
Pleac-apoi spre sat cu toþii, într-un vesel chiuit.
- Dumnezeu de-acum sã-l ierte, fraþilor. Noi i-am plãtit!
Dar în sat abia sosirã, ºi deodatã... ce sã vadã?
Dupã ei, pe drumul neted, o mândreþe de cireadã
Nainta, cât þine drumul, adunatã cu iuþealã
De un om, c-un bãþ, din urmã. ª-acel om... era Pãcalã!
Când au dat de el cu ochii, bieþii oameni, înlemniþi,
Cruce ºi-au fãcut cu toþii. – Tii, strigoiul! ian priviþi!
Iar Pãcala, dã-i nainte! Strigã dupã boi, aleargã.
A bãgat cireada toatã, în ograda sa cea largã.
.................. - Mãi! îi zise cu mirare, când s-au mai dezmeticit
Unul din sãteni. Da bine, cum?... în apã, n-ai murit? - Precum vezi! grãi Pãcalã.
- Maicã! omul se-ncruci,
Ãsta-i dracul! iese teafãr, chiar ºi-n foc de l-ai zvârli.
Iar un altul: – Dar mândreþea de cireadã, adunatã
¤n ocol la tine, unde o gãsiºi aºa deodatã? - De, rãspunse iar Pãcalã. Unde vreþi s-o fi gãsit,
Dacã nu sub apã-acolo, unde voi m-aþi azvârlit?!