Petre Dulfuªi-ºi luã spre nalturi zborul!
Iar eu, lesne crezãtorul,
Am rãmas cu ochii-n sus,
De pe lume parcã dus.
.........
Mama, când îi povestii
ªi-astã datã, ce pãþii,
Mã certã: – Vai, dragã, prost
ªi nechibzuit ce-ai fost!
Acum trebuie, copile,
Iar s-aºtepþi un an de zile.
Dar de astãzi înainte
Vezi, sã fii mai treaz la minte!
Zâna, orice vorbe bune,
Câte viclenii þi-ar spune,
Tu sã nu te mai opreºti,
Doar din gurã sã-i grãieºti:
- Da, iubito, rochia ta.
Aripile þi le-oi da!
Sã le-mbraci la cununie.
Când vei fi a mea soþie!
Anul urmãtor, am fost
Mai cu minte, nu fui prost.
Zânele venit-au iarã,
Lacu-n zbor înconjurarã.
Dar pe nimeni n-au zãrit,
¤n desiº eu stam pitit.