Gruie-al lui Novac- Sã te þii, bre, voiniceºte,
Cã eu te apuc feteºte!
ªi când l-a-nhãþat semeaþã
ªi l-a strâns o datã-n braþã,
Oasele-i trosneau în spate,
Ca un sac cu nuci uscate.
Sus apoi fãcându-i vânt,
¤l izbeºte de pãmânt;
ªi, cu spada ridicatã,
Dã sã-i taie capu-ndatã.
Gruia se-nãlþã grãbit,
ªi din gur-a glãsuit:
- Stãi oleacã, te opreºte,
Calul mi se prãpãdeºte!
N-a bãut defel pe drum,
Sã-l adãp o þâr-acum!
ªi luptãm, de vrei tu, iarã,
Pânã când s-o face searã!
Sluta l-a crezut. El sare
Pe-al sãu roib, cu grabã mare
Uitã-a-l dezlega de par,
ªi-i dã pinteni: – Hi, fugar!
Bietul cal, împintenat,
Vânt pe datã ºi-a luat;
Se smuci ca un netot,
ªi fugi... cu par cu tot.