Petre DulfuMâna stângã-i slobozirã.
(Mâna dreaptã nu-ndrãznirã!)
El, vãzând, se bucura:
Cãci de fel... stângaci era.
N-a dus mâna-n pãlãrie
Dupã foaie de hârtie;
Nici n-a scos de sub pulpanã
Gruia, cãlimarã, panã.
Ci-nspre ºold el mâna-ºi duse
ªi pe sãbioar-o puse.
Scoase sabie-ascuþitã,
La tãiº ca otrãvitã.
ªi sãri la turci cu ea.
Doamne! cum îi mai tãia!
Cum pe ºes plugarii, vara,
Taie grâul ºi secara.
Pânã la apus de soare,
N-a rãmas turc în picioare.
Doar pe unul l-a iertat,
De dus veste la-mpãrat.
Gruia la Voichiþa catã:
- Ia vezi, surioaro fatã,
Dã din brazdã boii-afarã,
Sã plecãm de-acum, cã-i searã.
Am arat, am semãnat,
ªi s-a copt, ºi-am secerat.