Gruie-al lui Novac- Hei! din grai el a tunat
Ca un nor întunecat.
Cine eºti tu, mãi lichea,
De vorbeºti cu mândra mea,
Dupã care pic de dor
ªi cu care-o sã mã-nsor?
Zâna, ca o turturea,
Când e uliul lângã ea,
Tremurã, vãzând arapul.
Iar românu-nalþã capul:
- Gruia sunt... al lui Novac!
- Ha-ha! tu eºti? pui de drac!
Te cunosc de mult din nume
Cam de mult te cat prin lume! - Bre! dar pentru ce, pãgâne?
- Ca sã ne luptãm, române!
Haide! sã se vadã azi,
Din noi, care-i mai viteaz?!
ªi cu spada ridicatã,
A sãrit la Gruia-ndatã;
Arãpilã da cu sete,
Gruiºor, mai pe-ndelete.
La-nceput, cu spada sa,
Gruia, doar se apãra,
Ca jucându-se, alene,
Dar deodatã... olio, nene!