Ispr[vile lui P[cal[- Uite-acuma... preþul vacii, am de unde mi-l lua!
ª-a luat... comoara toatã? Aº! luã doar banii sãi,
Cât avea sã ia pe vacã: tocmai patruzeci de lei.
¤i vârî-n chimir pe urmã... – Bun rãmas! grãi voios
ªi plecã, lãsând acolo ceilalþi bani grãmadã jos.
III¤MPÃRÞIREA COMORIISeara, cum ajunge-acasã, banii-n palmã-i zãngãneºte:
- Iatã preþul vãcuºoarei, o leþcaie nu-mi lipseºte!
Fraþii-i, când vãzurã-n mânã-i aurul, se minunarã,
Dar de unde, cum ºi ce fel, deocamdatã nu-ntrebarã.
Ziua urmãtoare însã, când se lumina de zori,
Nici nu s-a sculat Pãcalã, hai la el nerãbdãtori: - Ian ascultã, frãþioare! cum se poate-aºa minune?
Un stejar sã-þi dea pe vacã bani de aur? Fii bun, spune!
Cã de-asearã pân-acuma n-a fost chip sã aþipim,
Nici cât ai clipi din gene!... tot la asta ne gândim. - Sã vã spun! le zise dânsul, tolãnit pe-o rânã stând.
Mi-am ascuns de voi pân-astãzi, eu, vro faptã, sau vrun
gând?
Nu voia-ntâi sã-mi plãteascã... dar i-am arãtat pe dracul!
ªi le povesti, din capãt, întâmplarea cu copacul.
Când aflarã ei la urmã ce de bani frumoºi mai are,
Strânºi în scorburã, stejarul... se crucirã ºi mai tare. - Vai!... sã dai de-aºa comoarã, ºi-n pãdure sã o laºi...
Este cu putinþã, frate? Cum pustia te-nduraºi?
Vino, iute, c-o ridicã alþii, de mai zãbovim,
Sã luãm cu noi comoara ºi frãþeºte s-o-mpãrþim!
CUPRINS