Gruie-al lui Novac
Corbul, focu-i pricepându-l,
A pornit în zbor, ca gândul.
ªapte þãri a colindat,
Dar de Gruia tot n-a dat.
Când sosi-ntr-a opta þarã,
Aripile-i se muiarã.
Pe o streaºinã se-opri
ªi-ncepu a croncani.
Gruiºor, de la rãcoare,
Dintre ziduri de-nchisoare,
Auzindu-l, s-a-ntristat,
Fuga la fereastr-a dat.
- Cãci n-am arc, mãi pui de corb,
Zilele sã þi le sorb!
Ce tot stai ºi-mi croncãneºti?
Carne de creºtin doreºti?
Vrei sã-mbuci din ochii mei?
Faþa sã mi-o strici tu vrei?
Auziºi cã-s de pierit?
Sã te saturi ai venit?
De pe streaºinã de casã,
Corbul jos la geam se lasã;
Când pe Gruia l-a vãzut,
Doamne, bine i-a pãrut!
- Ba eu n-am venit în zbor,
Sã-þi stric faþa, Gruiºor;