Vreþi? grãi Pãcalã. Haidem! Cei doi, auzind aºa,
Tremurau de neastâmpãr; casa nu-i mai încãpea.
Aripi ar fi vrut sã aibã! ªi, luându-ºi fiecare
Câte-un sac la subþioarã, au plecat îndata mare.
Pe la prânzul cel de-amiazã, iatã-i în pãdurea deasã!
ªi-au venit cam pe la cinã, încãrcaþi de bani, acasã.
Dar bãnetul scump acuma numãrat mai trebuia,
Din comoarã partea dreaptã, fiecare sã ºi-o ia.
Cum sã facem, împãrþeala mai curând s-o isprãvim?
Numãrând aºa cu banul, nici la ziuã nu sfârºim!
ªtii ce, frãþioare?... fuga, peste drum la popa du-te,
Cere-i baniþa. – Prea bine!... ªi porni Pãcalã, iute.
...Popa – om cu suflet negru ºi de-o lãcomie rarã –
Chiar cinase, când aude: cioc, cioc, cioc! în uºã-afarã.
Cine e?
Sunt eu, Pãcalã!... Am venit c-o rugãminte!
Ce vrei?
Sã ne dai oleacã baniþa, cinstit pãrinte!
Numai pânã dimineaþã!
Baniþa?... acum?... Ei drace!
Nu pot sã þi-o cat. E noapte. Pleacã ºi mã lasã-n pace!
Dar... ne trebuie, tãicuþã. Fã-þi cu noi pomanã, zãu,
Cat-o... ºi ne-o dã... Pe urmã, las’, cã n-o sã-þi parã rãu!
Auzind acestea, popa baniþa din tind-o ia:
Haide, na-þi-o deci, bãiete! Ce-o sã mãsuraþi cu ea?
Bani! grãi Pãcalã, sprinten cãtre casã alergând.
Bani? Am auzit eu bine? Mãi! se mirã popa-n gând,
Cum atâþia bani? De unde? Asta-i nemaipomenit!
Vro hoþie sãvârºit-au? Vro comoar-or fi gãsit?
Ia sã merg sã vãd cu ochii!... Dac-a spus adevãrat,
Drumul nu mi-o fi degeaba!... ªi zicând, a ºi plecat.
