Petre DulfuDar eu nu vrui! m-am tot dus...
Ea,-n necaz, gând rãu mi-a pus.
Glasu-mi când va auzi,
O sã ºtie cã-s pe-aci.
Alerga-va dupã mine...
N-am sã scap, mã tem, cu bine!
- Cântã, Gruie! Ce-o urma;
Toate eu le-oi descurca!
Gruia-ncepe sã doineascã,
Iarã codrul sã vuiascã.
Paltinii se legãnau,
Frunzele pe jos picau.
ªi frunziºul cum cãdea,
Umbra-n codru se rãrea.
Zâna sub un ulm dormea,
Soarele o dogorea.
De pe pat de lãcrãmioare
Ea sãri drept în picioare:
- Ce glas dulce! Oare-al cui e?
Ah, îl ºtiu! Al tãu e, Gruie!
Drag mi-ai fost! De ce-ai plecat
ªi-amãrâtã m-ai lãsat?!...
Te-abãtuºi azi iar p-aici,
Inima ca sã mi-o strici?
Cânþi doar în necazul meu?
Ia stai! cã þi-oi face-o eu!