Petre Dulfu
ªi-a fãgãduit comori,
Pungi de galbeni sunãtori,
Celui care va putea
Prinºi în mâna lui sã-i dea.
Dupã zile de-aºteptare,
Iat-un turc voinic rãsare,
Se apropie... grãind:
- Eu pe Novãceºti þi-i prind.
ªi cu mâinile la spate
Þi-i aduc legaþi, nãlþate!
¤nãlþatul împãrat,
Auzind, s-a bucurat:
- De-i aduci legaþi aci,
Jur cã eu þi-oi dãrui
ªi pungi pline, câte-i vrea,
ªi-un crâmpei din þara mea!
Pleacã turcul, vijelie,
¤nspre-a Dunãrii câmpie.
Trece valuri dunãrene,
Trece dealuri, vãi, poiene.
Cu fugaru-i tot zoreºte,
Apoi unde poposeºte?
Colo-n munþi, într-o pãdure
Neatinsã de secure.
Din acea pãdure deasã,
Pân’ la Novãceºti acasã,