Ispr[vile lui P[cal[* * *Fraþii mãsurau în casã galbenii din saci, turnaþi
Lângã vatrã jos... când unul:
- Tii! ºopteºte. Staþi, mã, staþi!
Cine-i la fereastrã oare? Ochii dacã nu mã-nºalã,
E chiar popa! Du-te, fuga, scapã-ne de el, Pãcalã.
Sã te faci cã nu ºtii cine-i, ºi, c-un bãþ, cu ce-i gãsi,
Trage-i una, ca sã-i piarã pofta de-a ne mai pândi! - Iaca plec, grãi Pãcalã. ªi-apucând o scurtãturã
Din ungher de dupã uºã, iese iute-n bãtãturã.
................
Intrã iarã, dup-aceea, în cãsuþa bãtrâneascã:
- Mãsuraþi nainte!... popa n-are sã ne mai pândeascã!
Mãsurând ei tot bãnetul ºi pe-afar-apoi ieºind,
Cel mai mare vede-n curte, într-un lac, ceva mijind.
ªi pe mijlociu l-întreabã: – Frate! Ce-i aicea jos?
- Unde?
- Ici în lac, priveºte! Parc-ar fi... un cap bãrbos!
Nu vezi? - A, ba vãd! Ii, Doamne! Om o fi? sau ce drãcie?
Uite ºi tu, mãi Pãcalã! Iar Pãcalã: – Ce sã fie?
E un þap! se scaldã-n apã! Dânºii tot nu-s dumeriþi.
Dar când catã mai de-aproape! – Vai! rãmân încremeniþi.
Nu eºti zdravãn? Cum îþi vine sã glumeºti cã este-un þap?
Este popa, mort sãracul! L-ai lovit cu bâta-n cap? - Eu? Ba-i arãtai doar bâta! Iarã el, pierzându-ºi firea
ªi fugind... cãzu, pesemne, îºi gãsi aci pieirea.
Fraþii cei mari înlemnirã: – Am pãþit-o, frãþioare!
Mâini, la ziuã... lume!... zarvã... Unde sã-l ascundem oare?
Toatã lumea o sã creadã cum cã noi l-am omorât.