Petre Dulfu
Totuºi, zice: – Mândro, hai!
Cântã, grije tu sã n-ai!
Sultãnica, scumpa lui,
Dete drumul glasului.
ªi când prinse-a trãgãna,
Munþii-au prins a rãsuna.
Valea prinse-a clocoti.
Arambaºa se trezi,
Pãrãsi culcuº de flori
Dintre brazi mirositori.
ªi de sus, pe-o-ngustã cale,
Fuga, coborî la vale.
Iatã-l, vine drept la ei:
- Gruio! Tu eºti? Alelei!
Cine dracu te-a adus
ªi-n cãrarea mea te-a pus?
Zile scurte de-ale tale?
Ori pãcate de-ale mele?
Ce-avuºi – batã-te pustia –
Cu-al tãu roib sã-mi calci moºia?
Ia sã-mi dai degrabã seamã,
Ia sã-mi dai pe roibul vamã!
- Ba eu roibul nu þi-oi da,
Pânã capul sus mi-o sta;
Cã mi-l dete taicã-meu,
Ca sã-mi poarte trupul greu.