Petre Dulfu* * *Haraminii^1 arºi de spaimã, în acest timp, ce fãcurã?
Tupilaþi pe ici, pe colo, steterã ei cât stãturã,
Pân-odatã, cel mai mare: – Ei, drãcie!... cum adicã?
Mult o sã mai stãm prin tufe? Ne-nfricarãm, de nimicã!
- Zãu aºa! vro doi rãspuns-au. ªi-adunându-se grãmadã,
Spre stejar din nou se-ndreaptã. Când acolo... ce sã vadã? - Ian uitaþi-vã! Trei oameni! (îndârjit vãtaful zice)
Scotocesc prin sacii noºtri, parcã nici n-am fi p-aice!
útia vor fi fost pesemne adineaori în copac,
De ne puserã pe goanã! Ce?... credeaþi cã e vrun drac?
Repede! Pe ei, tovarãºi! Hai, sã le-arãtãm noi lor!
Cei trei fraþi, vãzându-i însã, ia-o, nene, la picior!
O tulirã prin pãdure, cât mai repede puturã.
Iar tâlharii? dupã dânºii! fluierând, strigând din gurã.
V Fluierul
Zorile-nroºit-au bolta, ºi Pãcalã tot mai suie,
Prin desimea de mesteceni ºi de brazi, pe-o cãrãruie.
Suie gâfâind, cu sacul de tãmâie la spinare.
Hoþii au rãmas departe, contenind a lor strigare.
Darã fraþii cei doi, unde-s?... Când la fugã mi-o tulirã,
¤ncãrcaþi de bani ºi scule, ei pe alt drum nimerirã.
(^1) Haramin – hoþ de codru.
CUPRINS