Ispr[vile lui P[cal[Orice-þi place... ºi-ntr-o clipã ruga ta se va-mplini.
De-ale Tatãlui cuvinte pãrinteºti îmbãrbãtat,
¤ºi roti Pãcalã ochii prin lãcaºul minunat.
Ce era pe-acolo... Doamne! Ce de lucruri de minune:
Nu-i condei ca sã le scrie, nici grai sã le poatã spune!
Când deodatã, printre-atâtea frumuseþi dumnezeieºti,
¤ntr-un unghi zãreºte-un fluier, mic! un fleac! nici sã-l priveºti!
ªi grãieºte: μ O, Stãpâne! Pentru jertfa-mi ne’nsemnatã,
De la Tine... sãnãtate!... n-aºteptam vro altã platã.
Dacã totuºi vrerea Ta e sã-mi aleg un lucru... hai!
Vezi în colþ colea un fluier? Doar pe-acela sã mi-l dai!
Din mulþimea de scumpeturi, auzind c-atât el cere,
Doar un fluier, º-alt-nimica, Domnul râse cu plãcere.
- Cum se poate? Tatãl lumii în locaºu-i când te cheamã,
Nu gãseºti sã-i ceri, bãiete, nici un lucru mai de seamã?
Ia mai stãi ºi te gândeºte! Trai îndelungat... voieºti?
Vrei soþie... credincioasã? Vrei... averi împãrãteºti? - Urzitorule al lumii! încã de copil doream,
Când flãcãu voi fi, un fluier ca acesta eu sã am.
Dacã þii sã-mi faci plãcere, dã-mi-l, Te milostiveºte!
Robul Tãu smerit nimica alte-celea nu doreºte.
Ce putea sã mai rãspunzã la aceste vorbe Tatãl?
Semn fãcu sã i se-aducã fluierul cerut: – Ei, iatã-l,
Dacã nu vrei alte bunuri... fericit sã-l stãpâneºti! - Mulþumesc! Ferice, Doamne, ºi Tu-n veci sã-mpãrãþeºti!
...................
Cuvântând aºa, Pãcalã din nãlþimi strãlucitoare
Spre pãmânt simþi cã-ncepe iar domol sã se coboare.