Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

VI Tocmeala

Când pe munte-a pus piciorul, cruce ºi-a fãcut voios,
Apoi s-adânci-n desimea codrului întunecos.
ªi sub câte-un brad la umbrã, fãrã grijã de nimica,
Sta, cânta cu drag din fluier, cât de mare-i ziulica.
Brazii, auzindu-i cântul, ramurile-ºi clãtinau;
Pãsãrile, fermecate, pâlcuri prin vãzduh sãltau.

Dar s-a sãturat la urmã prin pãduri de hoinãrit,
ªi-ntr-o zi, din munþi porneºte cãtre ºesul înflorit.
Tot coboarã, pe-o potecã, merge... pânã dã de-un sat.
Iar acolo, ce-ntâlneºte? Oameni mulþi în drum, la sfat.
Amãrâþi grozav în suflet dupã faþã se vedeau
ªi-ntre ei, sãrmanii, tocmai despre popa lor vorbeau:

• ¤i muncii! (striga din gurã un român cu negre plete)
  Luni de zile!... ºi drept platã: bice peste spate-mi dete!


• Nu-i plãtii (zicea un altul) niºte bani la timp, ºi-acum
  ªtiþi cã vrea sã-mi vândã casa? Voi fi scos cu-ai mei în
  drum!
  D-alde-acestea multe încã oamenii spuneau de-a rândul,
  Vãicãrindu-se de popa ºi cu toþii blestemându-l...

Auzind aºa Pãcalã, se apropie ºi el:

• Bunã vremea! Cum se poate? Popã?... ºi aºa miºel?


• Hei! (un moº oftã cu jale). Popã ca al nostru nu-i,
  Nu-i în toatã þara altul! batã-l Maica Domnului!
  Câþi moºneni, avuþi pe vremuri, azi cerºesc din sat în sat!
  Cãci prin uneltiri, hainul, de avere i-a secat.
  Doar sã ia!... De dat, la nimeni nu dã, nici un colþ de pâine.

CUPRINS