Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Ispr[vile lui P[cal[

N-are-n inimã durere, de creºtin, nici ca d-un câine!
Sufletul din trup þi-l scoate, când la muncã te tocmeºte,
ªi sã nu crâcneºti o vorbã, cã ºi trupul þi-l ciunteºte.
Uite, de la el din slujbã, chiar asearã, au ieºit
Doi flãcãi... ciuntiþi, sãracii, nu se poate mai cumplit.
Pentru-un lucru de nimica, într-atât s-a-nverºunat:
Cã la amândoi, cu briciul... popa... nasul le-a tãiat.
Fraþi erau! veniþi acuma, de curând, în sat aci!

Lui Pãcal-o bãnuialã inima i-o zgudui:

• Fraþi?... ªi unde-s?
  
  
  • ¤n cãsuþa babei Floarea, ici devale!
    Sã le oblojeascã rana, i-a chemat chiar ea din cale,
    Cã e mare doftoriþã!... pentru orice fel de ranã,
    Are-n cap câte-un descântec, ºi prin lãzi vro buruianã.
    „Vai, sãrmanii, n-or fi doarã fraþii mei!“ gândea Pãcalã,
    ªi-nspre casa arãtatã el porneºte cu iuþealã.
  
  
  
  

* * *

Când intrã-n cãsuþa joasã, tresãri!... Acei flãcãi,
Ciumpãviþi de briciul popii, erau tocmai fraþii sãi.

• Doamne! Voi? ¤n starea asta? Cum ajunserãþi aci?


• Vai de noi! oftarã fraþii, ºi-ncepur-a-i povesti:
  De tâlhari, ºtii tu atuncea? noaptea-n codru, urmãriþi,
  Furãm prinºi, bãtuþi amarnic, pân’ la piele jefuiþi.
  Am scãpat abia cu zile! ªi venirãm, pe un drum,
  Pân-ajunserãm în satul unde ne aflãm acum.
  Ce sã facem? ne-ntrebarãm osteniþi ºi nemâncaþi,
  Milã pe la uºi sã cerem? Haide sã intrãm argaþi.
  Când vorbeam aºa... în cale, iat-un popã ne-a ieºit:
  Popa, chiar din satu-acesta. El în slujbã ne-a primit.
  ¤nsã... ºtii cu ce tocmealã? Batã-l Precista sã-l batã!