Petre DulfuCum, din ce-i fãcut anume podu-n jos, sã nu se vazã.
ªi când totul este gata, stã, se uitã fericit:
- Ah, când o vedea stãpânul, cât o fi de mulþumit!
Pleac-apoi din nou spre ºurã, la culcare, fluierând.
Popa, vine pânã-n ziuã: – Gata-i podul?
- Hei! De când!
Am mai tras º-un somn de-atuncea. - Aida-de!
- Ce? nu mã crezi?
Zãu, stãpâne, este gata! Mergem, dacã vrei, sã-l vezi.
Popa strigã la fereastrã: – Preoteaso dragã! Vinã!
Vinã ºi tu! ªi plecarã, cu argatul, în grãdinã.
Când vãzu de-aproape podul: – Uite, zãu, cã-i isprãvit!
Hm! dar... l-ai fãcut, bãiete, chiar aºa cum am vorbit?
Ia sã-ncerc! - Poftim, încearcã-l!
ªi punând piciorul sus,
Hai, pe pod de-a lungul, popa, pânã la sfârºit s-a dus.
Iar la capãt se opreºte, înapoi privind mirat. - Ei, pãrinte, ce zici? place-þi?
- Da, bãiete! minunat!
Chiar cum am vorbit asearã: tot o cãlcãturã tare,
Alta moale!... Cum ºtiut-ai sã mi-l faci întocmai oare? - Asta-i treaba mea, stãpâne!
ªi-au pornit, cu pasul rar,
De la smârcul din grãdinã, înapoi spre casã iar.
Dar pe popa, lângã casã, nãduºelile-l trecurã: - Aoleu! bãiete, unde-s caprele din bãtãturã?
- Caprele, stãpâne dragã? Las’ cã sunt la loc bun toate,
¤n grãdinã! Fii pe pace! - ¤n grãdinã? Cum se poate!