Petre Dulfu* * *Alba-n sat demult intrase. Soarele, al zilei crai,
¤n deplina sa mãrire strãlucea p-un vârf de plai.
Slugã vrednicã, Pãcalã, migãlea prin bãtãturã,
¤ºi cãta de lucru singur: mai la lemne, mai prin ºurã.
Popa iese iar: – Argate! treburi n-am de-acuma... Hai,
Pleacã! Ce sã faci pe-acilea? Frunzã la berbeci sã tai?
Þine, na... îþi dau simbria, p-anu-ntreg... Te mulþumeºti?
- Aº! rãspunse dârz Pãcalã. Cum pe anu-ntreg? Glumeºti?
Te-am slujit abia trei zile! Nu, oricât sunt de sãrac,
Platã de pomanã nu vroi! Mie bani munciþi îmi plac! - Mãi argate! Þine banii! Eu þi-i dau! Ce-þi pasã þie?
- Geaba stãruieºti, pãrinte! Vorbã multã, sãrãcie!
Pân’ n-oi auzi prin frunze cu urechea glas de cuc,
Dupã cum ne-a fost tocmeala: pân-atuncea nu mã duc!
Preoteasa ascultase pe furiº de la fereastã... - Ei! din prag îi zice popa. Auzitu-l-ai, nevastã?
¤i dãdui ºi bani! Degeaba! E un prost fãr’ de pereche?
Nu pricepe ce e banul? Sau e cam într-o ureche?!
...A! dar d-azi – ferit-a sfântul – cât o fi sã stea la noi,
Nu-l mai þiu pe lângã casã. ¤l trimit... pe câmp la oi.
VIII La oi
Popa ºi-a þinut cuvântul. Pe Pãcalã l-a trimes,
Chiar în dimineaþa-aceea, sã pãzeascã oi la ºes.
El s-a dus. ªi-n larg afarã, stând la umbra unui fag,
Scoase fluierul ºi prinse a cânta cu mare drag.
CUPRINS