Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Ispr[vile lui P[cal[

Pânã n-o cânta-n pomi cucul, nu voieºti sã pleci? Sãrace!
Au sã-þi cânte mâine cucii, p-altã lume, fii pe pace!
Apoi cum s-albi de ziuã, la Pacalã merse iute:

• Ei, argate,-njugã boii ºi-n pãdure astãzi du-te
  Lemne sã-mi aduci cu carul. Nu de ici de la Izvor,
  Mai din deal vroi astãzi lemne, de la Cuibul Urºilor!
  Acolo sunt lemne bune!
  
  
  • De, Pãcal-a zis, prea bine!
    De-acolo þi-aduc, pãrinte! tot un drac e pentru mine!
    ªi-njugând pe datã boii, o luã voios la drum.
    Popa se uita din poartã: – Ei! scãpai de el acum!
    Unde-l trimesei, pãdurea plinã-i de sãlbãtãciuni,
    Câþi se duc, acolo-ºi lasã oasele prin vãgãuni.
    ..................
  
  
  
  

...Iar Pãcalã: „Hãis, Murgilã!“ boilor pe drum grãia,
„Cea, Zorilã!“ ªi cu carul spre pãdure tot suia.
Iatã-l, spre amiazi, la Cuibul Urºilor în munþi ajuns!
Pânã-n inima pãdurii, cu plãvanii-i a pãtruns.
Iar acolo-ntr-o poianã, sub o râpã, se opri
ªi din jug scoþându-ºi boii, de-un stejar îi priponi.
Apoi, hai, sã cate lemne. Darã, când venea napoi
De pe unde colindase... ce sã vazã? Bieþii boi
Se zbãteau ca arºi, în funii... cãci se pomenirã, þup!
C-un ursoi deodatã-n faþã ºi c-o namilã de lup!
„Mãi, mãi, mãi!“ Pãcalã-ncepe întru sine-a se mira,
„Lupi ºi urºi destui vãzut-am, dar de-aºa mãrime: ba!“
Apoi strigã: – Ho! dihãnii ce-ncurcaþi p-aici poiana?
Vã mãnâncã pielea, poate?... Vreþi ca sã vã scutur blana?
Aº! lighioile... de vorbã, credeþi c-au voit sã ºtie?
Tãbãrãsc pe boi îndatã ºi s-apucã sã-i sfâºie.

• A! le zise-atunci flãcãul. Vasãzicã... n-ascultaþi?