Ispr[vile lui P[cal[De-or fi toþi la fel cu ãsta, prãpãdi-i-ar Domnul sfânt!
ªi s-a pus p-un râs cu hohot. Dracul se uita mirat.
Apoi: – Mã! n-ai limbã-n gurã? Cine eºti? te-am întrebat.
- Cine sunt? Þii mult sã afli? Cine sã fiu? Singur Eu!
Ãsta-i numele ce-mi dete la botez nãºicul meu. - Singur Eu? ¤mi pare bine! ªi... ia spune... ce lucrezi
Lângã foc aci, la vatrã?...- Pãi... de cinã-mi fac! nu vezi?
- A! de cinã? o fripturã? D-asta-mi pare ºi mai bine.
N-am pus azi nimic pe limbã. Voi cina ºi eu cu tine. - D-apoi cum! Þi-e foame tare? Vezi în balt-afarã, drace,
Ca ai sã gãseºti fripturã tu, pe-acolo, câtã-þi place! - Da? o sã gãsesc? întreabã tartorul, cu ochii parã
Nu glumeºti? Mã duc sã caut! ªi ieºi pe uºã-afarã.
Apoi pân’ sã numeri zece, iatã-l iarãºi, c-o frigare,
Cam la fel cu-a lui Pãcalã; iar în ea, c-o broascã mare.
Intrã, lângã foc s-aºeazã, prinde ºi el sã-nvârteascã
Spre-a se frige pe jeratic pocitania de broascã.
Iar când sfârâia mai tare ºi þâºnea dintr-însa zeamã,
Naibii, ce-i dã-n gând? Se face cum cã n-a bãgat de seamã:
ªi-ºi atinge-odatã broasca de slãnina lui Pãcalã... - Ce faci, mã! i-a zis flãcãul. Umblã mai cu chibzuialã!
Nu-mi spurca friptura! Dracul se astâmpãr-o clipitã:
Apoi... dã din nou cu broasca-i în slãnina rumenitã! - Mãre, n-auzi? Aºi, spurcatul ºade niþeluº cuminte
ªi-ºi lipeºte broasca iarãºi de slãnina cea fierbinte. - Hm! degeaba-mi stric deci gura? Stãi! Gândind Pãcal-aºa,
Sare, iatã-l, cu slãnina, ce-n frigare-i sfârâia
ªi, deodatã, paf! pe diavol, drept în ochi mi l-a izbit,
Cu atâta foc, cã ochii amândoi i-au ºi plesnit. - Na! ca sã-þi aduci aminte, cât îi mai trãi, jivinã!
.........................