Petre Dulfu¤n frigare-apoi îºi pune altã halcã de slãninã.
Iarã dracul: – Valeu! strigã. Mor! sãriþi degrabã, fraþi!
ªi-ntr-o clipã moara, toatã, se umplu de-ncornoraþi.
- Ce-i, fârtate? Ce-nsemneazã aste þipete nebune?
- Am rãmas fãrã vedere!
- Cine þi-a scos ochii? spune!
- Singur Eu! sãrman de mine! cu friptura din frigare!
Se jãlea Ucigã-l crucea, negãsindu-ºi alinare.
Singur Eu!... (cãci pe Pãcalã el aºa ºtia cã-l cheamã). - Apoi, de! ceilalþi grãirã, pentru ce nu bagi de seamã?
Cine strigã, frãþioare, dacã singur te-ai chiorât?
Dracul þipã ºi mai tare: – Singur Eu! N-aþi auzit?
ª-alerga nebun prin moarã.- Ia taci, frate; taci cã-þi trece!
Du-te colo-n dosul morii, spalã-te cu apã rece.
Bietu’ diavol... ce sã facã? Merge sã se spele-afarã.
Dracii ãilalþi, toþi, privirea spre Pãcalã ºi-o-ndreptarã:
- Ia taci, frate; taci cã-þi trece!
- A! ºi tu, aici? Ia spune, ce caþi pe la noi, bãdicã?
Altu-n locul lui, atuncea, mai c-ar fi murit de fricã.
Dar el, în picioare þanþoº ridicându-se de jos,
ªi privind pe draci în faþã, le rãspunse mânios: - Cum ce cat p-aici? Aceasta, unde ne aflãm, nu-i moarã?
Iacã sacii, dupã uºã! Am venit sã macin doarã!
La o moarã cumsecade socoteam aici cã viu...
Cã un cuib de hoþi vi-e moara, d-unde se putea sã ºtiu?
Dracii, toþi, ca arºi sãrirã: – Ce? mãi omule!-ndrãzneºti
Despre moara noastrã vorbe d-alde-acestea sã rosteºti? - Ba bine cã nu! la naiba! când, aici, trãsei asearã
Cu porumb curat, sã-l macin, ºi cu grâu ºi cu secarã,
Iar acum, în saci... cenuºã!... alt-nimic nu se gãseºte!
Mi-aþi furat în timpul nopþii pâinea scumpã, miºeleºte!