Ispr[vile lui P[cal[Mi-aþi turnat în saci cenuºã! ªi-aþi vroi sã mai ºi tac?
Tâlhãrii de-acestea, unde, unde-n lume se mai fac?
- Tâlhãrii? în moara noastrã? diavolii-ntr-un glas strigarã.
Aiurezi?- Ba spun ce este!
- Nu se poate, ieºi afarã!
- Ba spun ce este!
- Ce? nici nu mã credeþi, tartori? Ia cãtaþi în saci!
- Prea bine!
Vom cãta, un drac rãspunse. ªi de minþi, e vai de tine!
Când s-a dus sã vadã însã: – Ira! ba-i cenuºã, frate,
Doar cenuºã-n toþi trei sacii! Bietul om avea dreptate!
Cine-o fi fãcut aceasta? - Cine altul decât voi?
Zise rãþoit Pãcalã. Las’ cã spun eu pe la noi.
Am sã spun ce fel de moarã-i moara voastrã... þineþi minte!
Nici picior de om p-aicea nu mai calcã d-azi nainte!
Dracii – cum sã-l îmbuneze? – Iartã, nu fi supãrat!
Potrivim noi, cum e bine! Astã datã... s-a-ntâmplat!
N-are sã se mai întâmple! ªi sãrind cu repezealã,
Hai! golirã de cenuºã toþi trei sacii lui Pãcalã.
¤i umplurã cu fãinã: de porumb, de grâu, secarã.
Ba i-au pus ºi-n car: – Ei! place-þi? - Da! îmi place!
- Drum bun darã!
Du-te! ce-ai pãþit cu sacii, nu mai pomeni pe-acasã!
Morii noastre, printre oameni, nu vrem nume rãu sã-i iasã.
- Drum bun darã!
- Prea bine!
- Aº! grãi Pãcalã. D-astãzi, moarã ca a voastrã nu-i!
ªi-njugându-ºi boulenii, a plecat în drumul lui.
* * *Noaptea nu trecuse încã, dar luceau pe boltã, roºii,
Zorile, vestind lumina; iar prin sat, cântau cocoºii.