Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Popa, dupã ce dormise toatã noaptea liniºtit,
Cum se deºteptã, cu soacra-i în cerdac ieºi grãbit.

• Nu s-a-ntors, ºi-i ziuã, mamã! Vezi? L-or fi-nhãþat în gheare
  Tartorii, de bunã seamã. L-or fi dus! Ce bine-mi pare!
  Care nu-i fu însã ciuda, când deodatã, hop! cu carul,
  ¤l zãri intrând pe poartã: – A, ba vine, zãu, tâlharul!
  Teafãr! n-are nici pe dracu’! Uite-l! scapã dacã poþi!
  Vai, vai, bate-l-ar sã-l batã Dumnezeu ºi sfinþii toþi!
  Dar ºi-a stãpânit mânia... ªi vroind a mai afla
  De la dânsul una-alta, începu a-l întreba:


• Ei, bãiete, ce-i povestea?
  
  
  • Bine. Iatã-mã sosit.
  
  
  
  


• Cine mai era la moarã?
  
  
  • Hei, stãpâne preacinstit!
    Când ai ºti ce-a fost acolo! Dracii toþi din iad, gândesc!
  
  
  
  


• Zãu? ºi n-ai pãþit nimica!
  
  
  • Aº! ba cum sã nu paþesc?
    ¤mi furaserã, spurcaþii: grâu, secarã... tot!... din saci;
    ªi mi-au pus în loc cenuºã! Da-i vârâi ºi eu în draci!
  
  
  
  


• Cum?...
  
  
  • Pe unul, mai obraznic, l-am sluþit c-o loviturã,
    Ochii amândoi crãpându-i! Celorlalþi, le-am tras o gurã,
    De-au rãmas holbaþi la mine! Apoi, când ai ºti, sãracii,
    Cum s-au dus sã-mi umple-ndatã, cu fãinã, toþi trei sacii!
  
  
  
  


• Aº! se poate? zise popa. Iar Pãcalã: – Nu mã crezi?
  Hai la saci, poftim, dezleagã-i, pãrinþele, ºi-ai sã vezi!
  ªi din jug scoþându-ºi boii, înspre iesle i-a mânat.
  Popa drept la saci se duse; pe tustrei i-a dezlegat.
  Spre cerdac apoi se-ntoarse: – Mamã! vino sã priveºti!
  E fãinã-n ei! ¤þi place? Mai vãzut-ai de când eºti?
  Doamne! Cum sã scapi de ãsta? Ce poþi oare sã-i mai faci?
  Când el ºtie,-mpeliþatul, sã orbeascã ºi pe draci!?