Ispr[vile lui P[cal[XI Cucul
Cam aºa o duse popa cu Pãcalã, toatã vara;
Orice nãscocea... degeaba! tot el înghiþea papara.
ªi când se gândea, sãrmanul, câte-o sã mai pãtimeascã,
Pânã va cânta-n pomi cucul: îi venea sã-nnebuneascã!
* * *¤ntr-o caldã zi de toamnã, dupã ce se preumblase
Mult pe-afarã, dus pe gânduri... iatã-mi-l cã intrã-n casã:
- Mamã-soacrã! zãu, ºtii cine m-ar putea chiar azi scãpa
De solomonarul ãsta?... - Cine?
- Uite, dumneata!
- Eu? miratã soacra-ntreabã. Dacã n-au fost ele-n stare
Sã te scape, mai deunãzi, nici ale pãdurii fiare,
Ba nici diavolii din moarã: apoi eu, o slabã – spune! –
Cum crezi c-aº putea, pãrinte, fãptui aºa minune? - Prea uºor. Ascultã, mamã: dacã te-ai sui-ntr-un nuc
ªi de-acolo: cucu! cucu!... ai cânta, cum cântã-un cuc,
N-ar avea-ncotro tâlharul!... Cum ar auzi aºa,
Nevoit ar fi, chiar astãzi, tãlpãºiþa sã ºi-o ia. - De! sã vãd! grãi bãtrâna. Greutate mare nu-i,
A cânta cum cântã cucii. Este greu doar pân’ te sui.
De socoþi cã prin aceasta vei putea sã scapi de-argat,
Nu mã pun de-a curmeziºul. Hai, ajutã-mi la urcat! - Hai! pãrintele rãspunse. ªi-n grãdinã s-afundarã.
El a rãzimat de trunchiul unui nuc bãtrân o scarã.
Soacra, se sui pe scarã; de pe scarã sus în nuc.
ªi de-acolo: cucu! cucu!... ea cânta... sã juri cã-i cuc!
CUPRINS